SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ORAȘ – Grupul MA RA MU aduce colinde străvechi într-un concert de suflet la Baia Mare

0
301
Grupul „MA RA MU”

COLINDE STRĂVECHI – CONCERT MARAMUREȘ. În 26 decembrie 2022, MA RA MU, grupul format din opt artiști care cântă colinde din străbuni într-o formă contemporană, va susține un spectacol la sala ATP Tech Center din Baia Mare, un concert de suflet care îi aduce de Crăciun acasă. Biletele sunt disponibile online pe platforma www.evticket.ro. MA RA MU înseamnă surorile Hojda (Ligia, Maria, Flavia, Francesca și Iuliu Augustin), frații Pavel & Corneliu Ulici și Sergiu Cătană.

 

“Muzica unește oamenii, Crăciunul unește familia. Deși fiecare dintre noi are proiectele lui separate, sărbătorile de iarnă ne găsesc mereu împreună. Din dorința de a duce mai departe moștenirea muzicală tradusă prin viziunea noastră, anul trecut s-a născut conceptul MA RA MU. Ne-am dorit ca atmosfera sonoră a vocilor, completată de cea vizuală să împletească cele două lumi: cea contemporană și cea arhaică.

 

Fiecare detaliu a fost ales pentru ca vechiul și noul să se îmbine într-un mod firesc și natural, iar fiecare alegere pe care am făcut-o a fost gândită în așa fel încât să existe unitate. Dorința noastră este să transmitem mai departe cântul. Am umblat prin sate să ascultăm poveștile bătrânilor și să culegem melodii uitate și știute numai de ei. Lucruri care deși au fost acoperite de «praful» trecerii timpului, poartă cu ele istorii nespuse.” – MA RA MU.

 

Cine sunt cei opt artiști:

 

Pavel Ulici – actor și muzician, a debutat pe scena teatrului „Act” în spectacolul “Jocuri în curtea din spate” urmând ca apoi să colaboreze cu diverse teatre independente și de stat. A fost protagonistul filmului ‘Minte-mă frumos în centru vechi’ și a avut apariții în producțiile “The sons of liberty”, “Metal Hurlant” sau “Dragon Heart”. A dezvoltat un proiect muzical indie-alternativ împreună cu Flavia Hojda. Își ia doza de adrenalină din colindatul munților și dealurilor pe bicicletă. Consideră că muzica și actoria sunt instrumentele potrivite pentru el, prin care să își exprime gândurile, emoțiile și personalitatea.

 

Ligia Hojda – artist independent (songwriter și interpret), își compune propriile piese în colaborare cu alți artisti. A fost semifinalistă la Vocea României 2014. A publicat single-uri precum Fire Gun, Like the Sun, Nomazi. Muzica Ligiei conține aroma nordică, de acasă, înfășurată în stilul indie-folk pop cu elemente electronice. ‘‘Pentru mine, muzica e cea mai frumoasă formă de artă prin care poți să te exprimi, e în interiorul nostru și în jurul nostru. E și o formă de terapie străveche care îl ajută pe om să călătorească prin viață.’’

 

Alexandra Maria Hojda – muzician, songwriter, interpret, cântă și ne descântă încă din fragedă pruncie. De atunci, a căutat să se integreze în contexte care sa îi ofere posibilitatea de a-și explora calitățile versatile ale vocii. De-a lungul timpului a colaborat cu diferiți artiști, iar în prezent cântă cu Thy Veils, Daniel Dorobanțu, TM Groove, Lucifer-A Rock Opera.

 

Sergiu Cătană – muzician, interpret, instrumentist percuționist. Se formează în muzica clasică pe băncile școlii, dar se desprinde timpuriu de aceasta croindu-și propriul drum prin lumea muzicii improvizate, care acum e și-acum dispare. Se poziționează în timp și spațiu la intersecția secolelor XX și XXI, în Timișoara. Se caracterizează ca stil prin ruperea conceptelor predefinite lăsând loc celor noi să se contureze. Motto: “Ce a fost are să mai fie, ce are să fie… fie!”.

 

Flavia Hojda – actriță și interpret. A jucat în filme, pe scenele teatrelor din București dar și în unele seriale sau reclame. Cei mai mulți o cunosc ca protagonista filmelor „Selfie” și „Selfie 69”. A absolvit facultatea de teatru la UNATC. Înafară de actorie, se exprimă prin muzică și alături de Pavel Ulici cântă într-un band acustic de indie/alternativ.

 

Iuliu Augustin – lucrează în industria IT în zona de management, iar muzica reprezintă pentru el un aliat cu ajutorul căruia se transpune într-o altă realitate decât cea cotidiană. Se descrie că fiind cu picioarele pe pământ dar cu sufletul orientat spre cer, mărturisind că din când în când îi face plăcere să facă câțiva pași, să simtă cum se desprinde de sol, iar cerul îl îmbrățișează. Pe lângă muzică, este pasionat de fotografie și zborul cu parapanta.

 

Francesca Hojda – interpret, songwriter și studentă la Facultatea de Istorie. Muzica pe care o scrie abordează stiluri din zona pop, indie, r&b, baroque-pop și e mai degrabă ca un jurnal, pentru că întotdeauna a scris despre propriile experiențe și emoții. Până când își va lansa cântecele, urcă melodii pe canalul de youtube și a dezvoltat o comunitate în continuă creștere pe Tik Tok. A studiat muzică timp de 12 ani de-a lungul cărora a participat și la concursuri sau show-uri tv printre care X Factor și Vocea României Junior.

 

Corneliu Ulici – actor și cântăreț, a fost cunoscut de publicul larg mai întâi ca membru al trupei de băieți BLISS, apoi pentru rolurile sale în filme românești și străine, voice-over sau ca prezentator TV. “Să pot să cânt, să celebrez iubirea și viața, asta mă face fericit. Dintre toate lucrurile generatoare de bucurie, muzica e cea care mă aduce mai aproape de Cer, în reverență și recunostință înaintea lui Dumnezeu”, spune Corneliu.

 

Colinda este o mărturie a epocilor trecute, este o amintire vie a copilăriei, a bucuriei și căldurii familiale, a sentimentului de apartenență la izvorul infint al Iubirii Divine. Dorința noastră este să transmitem mai departe cântul și cunoștințele dobândite, printr-o împletire armonioasă a vocilor noastre și a celor două lumi, cea contemporană și cea arhaică.MA RA MU

 



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here