UPDATE: SCANDAL – Stația de epurare a apei de la Ulmeni, conectată ilegal și abuziv de Primărie de la o linie de energie electrică a unei firme private, a fost deconectată: orașul și 6 sate au rămas fără apă

0
1472

SITUAȚIE TENSIONATĂ. Oamenii din Ulmeni și cele 6 sate aparținătoare (Arduzel, Chelința, Mânău, Someș-Uileac, Țicău și Vicea) nu mai au apă potabilă începând de la  ora 9.00, din cauza faptului că stația de tratare a apei nu mai este alimentată cu energie electrică. Aceasta era conectată abuziv și ilegal la o linie de energie electrică care aparține unei firme private din localitate, proprietarul acesteia deconectând-o după ce a cerut, în repetate rânduri, Primăriei Ulmeni (proprietarul stației de tratere a apei) și operatorului de apă-canal Vital SA (administratorul/operatorul stației), să își facă o altă linie de alimentare cu energie electrică și să intre astfel în legalitate.

 

Sătul să fie ignorat de autorități (Primăria spunea că a predat stația Vital, iar Vital că nu este proprietar), patronul firmei, Darius Sas, a deconectat alimentarea ilegală a stației de tratare a apei din Ulmeni. Conectarea ilegală datează din anii ’90, după ce Sas a cumpărat fostul CAP unde și-a dezvoltat o fabrică de mobilier, ulterior transformată în depozit. De-a lungul timpului, Sas a cerut primarilor care s-au succedat la conducerea localității să își facă o linie electrică separată și să intre în legalitate.

 

“Am fost șantajat de primari să accept această situație ilegală, pentru că depindeam de diverse autorizații, sau într-un caz de o solicitare de cumpărare a unor colțuri de terenuri care erau proprietatea orașului pentru a întregi un teren pe care-l aveam. În 2017, după ce am cerut să mi se aprobe cumpărarea respectivelor colțuri de terenuri, pentru că Primăria cumpăra diverse materiale de construcții de la depozitul meu, primarul (n.red., Lucian Morar) mi-a cerut să stornez facturile neplătite și să factureze materialele cumpărate de Primărie în baza unui contract către firma unui fin de-al său. Numai că acesta nu le-a recunoscut, ca atare nu mi-a plătit nicio factură.

 

În urmă cu 60 de zile am notificat atât Primăria Ulmeni, cât și operatorul de apă Vital să intre în legalitate, în caz contrar urmând ca în 26 mai 2022 să deconectez linia ilegală cu care s-au branșat la linia firmei mele. Astăzi la ora 9.00 am deconectat linia”, a declarat, pentru 2mnews, Darius Sas. La fața locului au venit două echipaje ale Poliției, reprezentați ai Electrica și ai operatorului de apă-canal Vital.

 

Vital a transmis că din cauza faptului că stația de tratarea apei din Ulmeni nu este încă alimentată cu energie electrică, sunt în imposibilitatea de a furniza apă potabilă utilizatorilor din zonă. În urmă cu puțin timp, Vital a adus un generator electric și încearcă să alimenteze și să repornească stația de tratare a apei, situată la circa 3,5 kilometri, pe drumul spre satul aparținător Mânău.

 

UPDATE: În urmă cu puține momente (în jurul orei 17), un echipaj de intervenție al Jandarmeriei, venit din Baia Mare cu girofarurile pornite (în misiune, deci), îi apără de cei de la Electrica să refacă conexiunea ilegală la linia de alimentare a firmei private, deși proprietarul acesteia a precizat că o fac abuziv, fără acordul său.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here