SĂNĂTATE – Premieră istorică la Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare: prima intervenție pe cord deschis

1
602

INTERVENȚIE PE CORD DESCHIS. La Spitalul Județean Baia Mare a avut loc prima intervenție pe cord deschis, o premieră istorică pentru spital. Pacientul are 52 de ani și s-a prezentat în UPU cu Infarct miocardic acut, cu două coronare sever afectate, pentru care s-au făcut două bypass-uri de aortă coronariană.

 

Intervenția a fost coordonată de către prof. dr. Adrian Molnar, alături de echipa ATI, condusă de medicul șef dr. Alina Păușan și, nu în ultimul rând, cu participarea dr. Lorand Barabaș și dr. Vasile Săsărman, tinerii medici care de 2 ani au ales să-și exercite profesia în cadrul Spitalului Județean, pentru a face echipă la realizarea unui vis comun.

 

Este o zi importantă în istoria Spitalului Județean. Un proiect vechi, care a fost demarat de conf. dr. Călin Pop în anul 2010, s-a concretizat cu o reușită istorică. Această primă intervenție a fost una reușită și reprezintă o premieră și la nivel național, pentru că în niciun spital județean din țara noastră nu au avut loc asemenea intervenții.

 

Fără susținerea prof. dr. Adrian Molnar, intervenția de astăzi nu ar fi existat. Timp de 10 ani, domnul doctor a susținut echipa medicală a spitalului, i-a îndrumat pe medicii tineri spre Baia Mare, ne-a ajutat, inclusiv în cadrul Comisiei de specialitate de la nivelul Ministerului.

 

„Mă bucur că am reușit în sfârșit să punctăm această realizare la nivel de Spital Județean Baia Mare. De câțiva ani buni am preluat și îndrumat realizarea secției și trainingul pentru colegii care astăzi funcționează ca angajați ai spitalului. Îi vom susține în continuare, vom ajuta în continuare acest spital, vom veni de câte ori vom fi solicitați. Este o secție care va funcționa de azi înainte și  care va avea realizări frumoase în timp”, a declarat prof. dr. Adrian Molnar.

 

„Sunt plin de emoții, e o mare realizare instituțională, evident pentru mine are și o oarecare conotație personală. Aș vrea să subliniez faptul că avem în Spitalul Județean o nouă specialitate, de înaltă performanță. Această specialitate chirurgicală adaugă și completează activitatea Secției de cardiologie, care s-a dezoltat mult în ultimii ani și împreună reușim să facem un pol cardiovascular pentru județul Maramureș și județele învecinate, astfel încât putem să tratăm complet patologiile cardiovasculare”, a spus conf. dr. Călin Pop.

 

Noul compartiment va situa spitalul în elita Centrelor de Chirurgie cardiovasculară din ţară. Necesarul intervențiilor cardiovasculare la nivel de țară este undeva la 15.000 și momentan se efectuează doar 6.000 de astfel de intervenții. Deschiderea unei astfel de secții la Spitalul Județean Baia Mare va ușura munca și intervențiile spitalelor din zona de nord-vest a țării.

 

Înfiinţarea Compartimentului de Chirurgie cardiovasculară în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare este rezultatul unor eforturi şi demersuri pe care le-am făcut cu gândul la creşterea calităţii actului medical în spitalul nostru.

 

Mulţumim colegilor implicați în realizarea acestui obiectiv, medicilor şi tuturor celor care au sprijinit demersurile noastre de a oferii servicii medicale de înaltă calitate.

 

Mulțumim, de asemenea, Consiliului Județean Maramureș, în special președintelui Consiliului Județean, Ionel Bogdan, și Consiliului Local Baia Mare pentru susținerea constantă și pentru asigurarea condițiilor necesare pentru realizarea acestui Compartiment de Chirurgie cardiovasculară, prin achiziționarea aparaturii necesare unor astfel de intervenții. Secția de chirurgie cardiovasculară este dotată cu aparatură de ultimă generație, inclusă în programele naționale.

 

Sănătatea maramureşenilor şi a tuturor pacienţilor care apelează la serviciile medicale oferite de Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare reprezintă o prioritate şi facem toate demersurile necesare pentru a putea oferi cele mai bune condiţii şi servicii medicale la cele mai înalte standarde,

 

Manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, jr. George Alexandru Oros



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. ” Mulțumim, de asemenea, Consiliului Județean Maramureș, în special președintelui Consiliului Județean, Ionel Bogdan, și Consiliului Local Baia Mare pentru susținerea constantă și pentru asigurarea condițiilor necesare pentru realizarea acestui Compartiment de Chirurgie cardiovasculară, prin achiziționarea aparaturii necesare unor astfel de intervenții ” – adică le mulțumim că au făcut ce era normal să facă. Bravo. Oare pentru ce au fost aleși în funcție ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here