SĂ VORBIM DESPRE BANI – Ce salarii se plătesc din pușculița publică a municipiului Baia Mare: Primăria, servicii, clubul Minaur, teatrul

1
1944

ADMINISTRAȚIE – SALARII. La începutul lunii martie (pentru statisticieni, 4 martie 2021), Primăria Baia Mare a solicitat Finanțelor județene (Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș) să îi alimenteze în avans contul cu 11,6 milioane de lei din banii care urmează să-i primească din cotele defalcate din impozitul pe venit aferent lunii martie.

 

De ce a făcut Primăria controlată de Cătălin Cherecheș (PNȚCD) această solicitare? Pentru a plăti salariile/indemnizațiile/alte asimilate acestora pe luna… ianuarie 2021 și să plătească niște arierate (adică obligații financiare recunoscute, dar neonorate la data scadentă din contracte).

 

Defalcat, din cei 11,6 milioane de lei ceruți în avans de la Finanțe (în contul banilor ce urmau să intre în contul Primăriei din impozitele pe venit aferente lunii martie), 4 milioane de lei reprezentau arierate (exact: 4.015.000 lei) și aproape 7,6 milioane de lei (exact: 7.585.000 lei) reprezentau banii de salarii/indemnizații/alte asimilate acestora pentru luna ianuarie.

 

Pentru cei interesați, iată care a fost fondul de salarii (din cei 7,6 milioane de lei), defalcat pe instituții din subordinea Primăriei: 3,5 milioane de lei la Primărie; 1,32 milioane de lei la Direcția pentru Asistență Socială; 1,1 milioane de lei la Serviciul Public Ambient Urban (SPAU); 1,1 milioane de lei la sportivi; 520.000 lei la Teatrul Dramatic; 45.000 lei angajații din clubul Minaur.

 

În privința datoriilor neonorate care însumau 4 milioane de lei, cea mai mare parte o reprezentau cele care trebuiau plătite de Primărie: puțin peste 3 milioane de lei, peste 560.000 lei datorii care trebuiau plătite de clubul Minaur, aproape 300.000 lei unități de învățământ și 68.000 lei de SPAU.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here