SĂ NU UITĂM – Miercuri, în Baia Mare, ceremonial militar la 32 de ani de la evenimentele din decembrie 1989

0
209
Foto: Felician Săteanu

DUPĂ 32 DE ANI. Miercuri 22 decembrie 2021, la ora 11.00, la troița amplasată în Piața Revoluției din municipiul Baia Mare se va desfășura ceremonialul militar și religios dedicat Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății. Manifestarea începe cu primirea onorului de către subprefectul județului Maramureș, salutarea Drapelului de Luptă și trecerea în revistă a Detașamentului de Onoare, va fi intonat Imnul Național al României.

 

Serviciul religios și comemorarea eroilor martiri ai Revoluției Române din Decembrie 1989 va fi oficiat de către un sobor de preoți, iar apoi vor fi rostite alocuțiuni de către oficialități și de președintele Asociației ”22 Decembrie 1989” Baia Mare, după care la troița din Piața Revoluției vor fi depuse coroane de flori, a informat Instituția Prefectului Maramureș.

 

Ceremonialul militar și religios se va încheia cu defilarea Detașamentului de Onoare. De asemenea, în Baia Mare se vor desfășura slujbe religioase și vor fi depuse jerbe de flori la mormintele eroilor martiri ai Revoluției Române din decembrie 1989.

 

* Foto: @Felician Săteanu

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here