SĂ NE BATEM JOC DE BANI – Când ești defazat, dar insiști: la un an de la finalizarea pandemiei, Primăria Baia Mare cumpără cu 11,5 milioane de lei… echipamente de protecție anti-COVID-19

1
1342
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare

LA MULT TIMP DUPĂ SFÂRȘITUL PANDEMIEI. Deși pandemia de COVID-19 s-a încheiat de mult timp, fiind declarată încheiată de numeroși experți europeni și devenind doar o boală endemică pentru care oamenii au imunitate, beneficiind de apetența și inconștiența (programată a) Uniunii Europene de a a-și auto-distruge bugetul colectat de la țările-membre, Primăria Baia Mare oferă peste 11,5 milioane de lei (exact: 11.505.173,08 lei, sumă care include TVA) pentru “achiziția de echipamente de protecție si consumabile pentru consolidarea capacităţii unităților de învățământ de stat în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS-COV-2”.

 

Sigur, proiectul «Împreună în cursa anti SARS-CoV-2» al Primăriei Baia Mare, finanțat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare al UE, a fost depus în timpul pandemiei (când, să presupunem, ar fi fost oarecum util), însă finanțarea fiind aprobată abia după pandemie, beneficiarii (autorități publice din UE) îl implementează, deși efectele acestuia sunt ZERO.

 

Acesta nu este primul proiect inutil finanțat de UE (și din banii României): vă reamintim că anul trecut s-au distribuit tablete elevilor pentru învățământul la distanță, deși acesta este de mult timp interzis de Ministerul Educației. Acele tablete sunt folosite de elevi să intre pe Google în orele de educație fizică, atunci când plouă. În rest, sunt inutile, fiind parolate. Dar s-au achiziționat, niște firme agreate au consemnat profituri semnificative, iar relevanța achiziției este nulă, tabletele nefiind folosite în scopul declarat în momentul achiziției.

 

Acum, povestea se repetă. Se cumpără aparate de sterilizare, de dezinfectare și de igienizare, sterilizatoare, săpun, distribuitoare automate de săpun, dezinfectant pentru mâini, lămpi cu ultraviolete, termometre, dulapuri compartimentate. De 11,5 milioane de lei!!!

 

Șacalii economici ai pandemiei pot să depună oferte pentru sifonarea bugeteleor publice (ale UE și Primăriei Baia Mare) până în 9 iunie 2023, iar contractul, care trebuie executat în 5 luni, va fi atribuit pe criteriul Cel mai bun raport calitate-preț (unde prețul are o pondere procentuală în decizia finală de 60%, termenul de livrare 15%, garanția echipamentelor 15% și termenul de intervenție în perioada garanției 10%).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here