RUGBY – Patru jucători de la echipele băimărene, în lotul României pentru meciul de baraj cu Portugalia

0
169

LOTUL NAȚIONAL. Patru jucători de la echipele băimărene CSM Știința și CSȘ 2 au fost selecționați de staff-ul tehnic al naţionalei de rugby a României în lotul pentru meciul de sâmbătă, 10 noimebrie, cu Portugalia. Partida, care va începe la ora 14, se va disputa pe Arena Zimbrilor din Baia Mare și este decisivă pentru menţinerea în Rugby Europe Championship.

 

Din lotul de 34 de jucători convocat de Thomas Lievremont, Danie de Villiers şi Dănuţ Dumbravă, fac parte componenții echipei Știința (Constantin Pristaviţă – pilier, Cristi Chirică – linia a III-a și Alexandru Bucur – centru), cel mai tânăr jucător convocat fiind fundașul Paul Popoaia (18 ani şi 5 luni), legitimat la Clubul Sportiv Şcolar 2 Baia Mare. Dacă vor juca, Bucur și Popoaia își vor marca debutul în naționala Stejarilor.

 

Meciul de baraj pentru menținerea în Rugby Europe Championship este cauzat de decizia federației mondiale de a descalifica România de la Cupa Mondială 2019 din Japonia şi de a o penaliza cu 25 de puncte pentru folosirea unui jucător neeligibil în partidele de calificare. Astfel, „stejarii” s-au clasat pe ultimul loc în Rugby Europe Championship 2018 și trebuie să dispute meci de baraj cu câştigatoarea celui de-al treilea eşalon valoric (Rugby Europe Trophy 2018), Portugalia.

 

Învingătoarea meciului va evolua în ediţia 2018-2019 a Rugby Europe Championship. Partida din Baia Mare va fi transmisă în direct pe Telekom Sport.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here