RISC MAJOR DE INUNDAŢII – În februarie-aprilie, în Maramureş se prognozează cele mai mari cantităţi de precipitații din ţară

0
172

AVERTIZARE. Conform estimărilor sezoniere realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF), în lunile februarie şi martie, cele mai mari cantități de precipitații din România sunt estimate în judeţul Maramureș.

 

Astfel, prognoza de specialitate indică o tendință spre excedent a mediei lunare a precipitațiilor în Maramureş, în februarie aceasta fiind estimată până la 57 litri/metru pătrat (media naţională fiind stabilită la 31,6 l/mp), iar în martie, până la 60 l/mp (media naţională fiind stabilită la 38,3 l/mp). În luna aprilie, cantităţile medii de precipitaţii în Maramureş sunt estimate la 65 l/mp, peste normele perioadei, stabilite prin măsurători de specialitate la 51,3 l/mp.

 

Coroborată cu încălzirea vremii şi topirea zăpezii, estimarea meteorologilor ECMWF se transformă într-o avertizare privind riscul declanşării inundaţiilor în judeţul Maramureş. De asemenea, specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) estimează, pentru următoarele trei luni, un regim termic în încălzire, cu valori medii ce vor ajunge și la 12 grade Celsius, la nivelul lunii martie, şi precipitații excedentare pe durata intervalului februarie – aprilie 2017.

 

Să nu spună oficialii din conducerea judeţului că au fost luaţi, din nou, prin surprindere.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here