RETEHNOLOGIZARE – Producătorul de șuruburi Mecanica Sighetu investește 900.000 euro în achiziția unei noi și performante linii de tratament termic

0
906

INVESTIȚIE – PRODUCȚIE. Producătorul de organe de asamblare (șuruburi, piulițe, buloane, nituri ș.a.a.) Mecanica Sighetu SA va investi circa 900.000 euro în înlocuirea liniei de tratament termic de la fabrica amplasată pe un teren de peste 72.500 mp, pe strada Unirii nr. 44 din Sighetu Marmației.

 

Motivația investiţiei constă în înlocuirea celor două linii de tratament aflate în conservare cu o instalatie performantă, cu o capacitate de productie mai mare si de o calitate superioară. Noua linie de tratament termic va fi importată din China (produsă de compania Suzhou Xinling Electric Furnace Co., Ltd.), o instalaţie automată de tratament termic, cu o capacitate de tratare termică a 1.000-1.200 kg de produse/oră.

 

Acest tip de instalație supune organele de asamblare produse de Mecanica SA (șuruburi, piulițe, șaibe etc.) tratamentelor termice de întărire, călire, revenire, înnegrire.

 

De asemenea, proiectul investițional, aflat în faza obținerii acordurilor, avizelor și autorizațiilor necesare și prevăzut a fi realizat în anul 2023, mai presupune și montarea în Atelierul de Tratament Termic a unei instalații de aspirare și filtrare pentru aburi uleioși.

 

Mecanica Sighetu SA este controlată de Claudiu Simion Prodan (director general și deținător a 40% din acțiuni) și de Tania Anamaria Maier Prodan (președintele Consiliului de Administrație și deținătoare a 40% din acțiuni) și în 2021 a înregistrat cea mai mare cifră de afaceri din istoria economică a firmei, 44,21 milioane de lei, și un profit net de 1,35 milioane de lei obținut cu 89 de angajați.

La jumătatea anului, AGA Mecanica Sighetu SA a decis ca în anii 2022 și 2023 să contracteze credite bancare și fonduri nerambursabile în cuantum de 10 milioane de euro și să prelungească creditul existent (de 2,65 milioane de euro), pentru realizarea unor investiții semnificative, care totalizează circa 7,8 milioane de euro și care se referă la montarea panourilor fotovoltaice, achiziția unor utilaje de producție și a unor instalații de tratament termic și zincare electrolitică și lucrări de reparații capitale și modernizare la clădirile firmei.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here