REPETIȚIA MINUNII – Echipa de fotbal feminin din Baia Mare câștigă primul meci în deplasare, la Târgu Mureș

0
446

FOTBAL FEMININ – LIGA NAȚIONALĂ. Duminică, 20 noiembrie 2022, pe terenul de fotbal al Academiei de Sport Mureşul (Complex Weekend) din Târgu Mureș, în meci contând pentru etapa a 9-a a Ligii Naționale de fotbal feminin, ACS Târgu Mureş 1898 – Marosvásárhelyi SE 1898 a pierdut, cu 0-1 (0-0), ACS Fotbal Feminin Baia Mare. Partida, arbitrată de o brigadă din Odorheiu Secuiesc cu Feleki Gellert la centru, a opus echipele clasate înaintea acestei etape pe locurile 8 (Târgu Mureș) și 9 (Baia Mare).

 

O partidă între două echipe de valori sensibil egale, adică foarte slabe, al căror unic noroc este că în această glumă de campionat al primei divizii valorice a fotbalului feminin sunt două echipe mai slabe decât ele. În fapt, deznodământul campionatului feminin este deja extrem de previzibil, deși mai sunt două etape din sezonul regular.

 

Băimărencele au plecat cu a doua șansă, nu doar datorită locului de desfășurare, ci pentru că au a treia cea mai slabă apărare și al treilea cel mai slab atac din campionat (golaveraj 7-44). Practic, nu prea merge nimic în această ediție a Ligii. În plus, băimărencele au marcat un singur gol în cele 4 deplasări (în prima etapă, la Galați, în poarta ultimei clasate, pe care au bătut-o toate celelalte echipe, doar Baia Mare a făcut egal).

 

Și totuși, în pofida aparențelor, surpriza: după prima victorie obținută pe teren (în etapa a 8-a, acasă, cu Piroș Arad, a doua cea mai slabă echipă din campionat), a venit și prima victorie în deplasare a echipei băimărene, o victorie la limită, 0-1, obținută zbuciumat, pe final de meci (cu unicul gol al partidei marcat de Andreea Gulin în min. 88), dar victorie, iar oaspetele au făcut schimb cu gazdele în clasament, urcând pe locul 7.

 

Fotbal Feminin Baia Mare joacă ultimul meci al anului, cu care încheie sezonul regular, în 27 noiembrie 2022, de la ora 11, în deplasare, cu ACS Banat Girls (echipă clasată înaintea acestei etape pe locul 7) – băimărencele au disputat în devans meciul din ultima etapă și vor activa anul viitor în play-out, însă nu există nicio emoție în privința retrogradării, am explicat deja motivul.

 

* Foto: @Fotbal Feminin Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here