RECUNOAȘTERE – Proiectul prin care a fost salvată biserica de lemn din Breb, laureat al Premiilor Europene pentru Patrimoniu

0
480

AMBULANȚA PENTRU MONUMENTE. Proiectul „Ambulanţa pentru monumente”, al cărui principal susţinător este Prinţul Charles (prin The Prince’s Foundation şi Anglo-Romanian Trust for Traditional Architecture) a câștigat cea mai importantă distincţie europeană din domeniul patrimoniului: Premiul categoriei Educaţie, Formare şi Conştientizare din cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu, eveniment organizat de Comisia Europeană şi Europa Nostra.

 

Prin proiectul „Ambulanţa pentru monumente” a fost salvată, printre altele, biserica de lemn din satul Breb (comuna Ocna Șugatag), monument de secol XVII, una dintre cele mai reprezentative vechi lăcașuri de cult din Maramureș, a cărei învelitoare din șiță prezenta degradări avansate, permițând infiltrații de apă care puneau în pericol structura acoperișului și pictura interioară.

 

Prin lucrările efectuate de 45 de localnici (între care și preotul Marian Pop) a fost înlocuită învelitoarea bisericii cu una nouă, din același material (realizat de localnicul Petru Tiran și tratat împotriva intemperiilor și a dăunătorilor biologici cu o soluție pe bază de sulfat de cupru).

 

Proiectul „Ambulanţa pentru monumente” se bazează pe salvarea unor monumente prin donații private, din finanțări achiziționându-se materialele necesare, iar lucrările efective (reparațiile și reconstituirile) sunt făcute de voluntari.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here