RECUNOAȘTERE – Deputatul de Maramureș din partidul aflat la putere care a descoperit principala problemă a României: guvernanții (!)

1
744
Sorin Bota

FAPT. În opinia deputatului PSD Marius Sorin Bota, una din problemele majore cu care se confruntă România este atitudinea statului față de contribuabil, mai exact nerespectarea obligațiilor financiare ale statului în raport cu cetățeanul care cotizează.

 

„Acum, când vor intra  în vigoare măsurile de disciplinare fiscală, e imperios necesar ca această disciplină să fie biunivocă, altfel o să fie jale! Așadar, din ianuarie 2018, statul trebuie să-și respecte cu sfințenie obligațiile financiare și să plătească la termen datoriile față de contribuabil, fără a mai inventa motive artificiale, altfel morișca economiei se gripează”, a precizat deputatul de Maramureș.

 

Ce e bine? E bine că un parlamentar a descoperit ceea ce toți agenții economici (fără de care n-ar exista această țară) și-au dat seama de 27 de ani: cel mai mare dușman al statului e statul, primul care nu respectă legile și singurul nesancționabil. Ce e rău? Nici măcar faptul că nu se va face nimic pentru remedierea situației, ci faptul că sesizantul (deputatul Bota) face parte din partidul care a guvernat cel mai mult în România (în unele cazuri cu funcții chiar în Guvern). În consecință, pare puțin deplasat să ai revelații în anul de grație 2017, când ar trebui să ai motivații (de a schimba ceea ce e greșit).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Fiti seriosi ! Este omul care a recunoscut ca depozitul de gunoi de la farcasa este o bomba ecologica dar doar atat timp pana si-a vazut sacii in caruta !!! Singura comuna cu ape termale din judetul MM situata la confluenta a trei arii protejate din cea mai buna zona agricola a judetului Proiect semnat de Rovana Plumbuita duoa ce in campania electorala din 2012 a promis schimbarea locului ! Vwedeti la Farcasa cine e PSD -ul si primarul PSD, slugoiul corporatiilor straine pentru avantajele carora nu exista nimeni si nimic, nici oameni, nici natura nici Dumnezeu !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here