RECICLAREA, CA ARTĂ – Expoziţie de artă din doze de aluminiu deschisă în Baia Mare (GALERIE FOTO)

0
327

EVENIMENT. Reciclarea dozelor din aluminiu este încurajată în România cu ajutorul artei. Every Can Counts România, programul european dedicat colectării şi reciclării dozelor din aluminiu și desfăşurat în 19 ţări, prezintă în Baia Mare expoziţia de artă din doze de aluminiu Can Art&Design Festival.

 

Expoziţia este deschisă la centrul comercial Vivo! din Baia Mare până în 6 august 2021, iar scopul acesteia este de contribui la conştientizarea importanţei valorificării dozelor din aluminiu după ce conţinutul acestora a fost consumat, doza din aluminiu fiind cel mai reciclat ambalaj de băutură din lume şi un material reciclabil la infinit fără a-şi pierde din proprietăţi, dar şi un material valoros în creaţiile artistice.

 

Expoziţia Can Art&Design Festival pune în valoare nu doar aluminiul ca material reciclabil, ci şi viziunea artiştilor despre lume, despre mediu şi despre viaţă. În cadrul acesteia vor putea fi admirate tablourile din doze alese câştigătoare în etapa competiţională:

 

  • „Simbioza Generaţiilor”, realizat de Maria Petrariu, care „îmbină potretele a două personalităţi reprezentative în lupta pentru ecologizare și sustenabilitate, și anume Sir David Attenborough, probabil cea mai recognoscibilă voce din documentarele despre natură, și activista de mediu Greta Thunberg”;

 

  • Creaţia artistică „Shape”, un tablou cu dimensiuni de 100 x 70 cm care îmbină foiţe milimetrice din doze într-un autoportret semnat de artistul Iulian Moldovan;

 

  • Lucrarea „Rupestra 3000”, un tablou realizat de Daniel Loagăr, care utilizează dozele din aluminiu pentru a oferi o proiecţie în viitor. Potrivit autorului, „tabloul imaginează că în anul 3000, după ce vom consuma toate resursele planetei, după ce o vom polua şi radia, supravieţuitorii se vor întoarce în peşteri şi vor face desene rupestre cu ce vor avea la îndemână: deşeurile ce vor fi din belşug pe tot cuprinsul planetei.”

 

  • Tabloul „Autoportret (Vincent Van Gogh, 1889)”, o reproducere lucrării deja celebră, realizată de celebrei lucrări Roxana Neşcoiu

 

  • Lucrarea „Visare”, care ilustrează „starea miraculoasă dintre somn și veghe, atunci când visul frumos îți este încă prins de gene, iar grijile cotidiene sunt încă departe”, în viziunea artistei Maria Tender;

 

  • Tabloul în stil abstract numit  „Cei 3”, realizat de Viorel Grecu.

 

 



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here