REACȚIE – Senatorul Dan Ivan: „Nu fiți grobian, domnule Cherecheș!”

2
2252
Cătălin Cherecheș

CÂND PRIMARUL ÎȘI JIGNEȘTE CETĂȚENII. Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, derapează grav de la normele de bun simț dând dovadă de grobianism în relația cu consilierii locali și cu băimărenii. Ultima ședință a Consiliului Local al municipiului Baia Mare, desfășurată în 23 aprilie, a avut pe ordinea de zi aprobarea Bugetului pentru anul 2021. O ședință cu dezbateri aprinse pe acest subiect și asta în mare parte din cauza faptului că procedura de consultare publică și cu formațiunile politice reprezentate în Consiliul Local a fost un simulacru.

 

Pentru că vocea colegilor mei din Consiliul Local nu a fost ascultată în cadrul acestui proces consultativ de schițare a bugetului local, aceștia au profitat de dreptul lor de a depune amendamente și de a preciza încă o dată, public, care sunt prioritățile USR PLUS pentru Baia Mare.

 

Răspunsul primarului Cătălin Cherecheș la intervenția liderului de grup al consilierilor USR PLUS a fost: „Știu că ești un prost!”. După care continuă: „(…) definiția e simplă (…) a celor 20% pe care îi reprezentați. Adică sunt răi, proști și puturoși.”

 

Dacă nivelul de bun simț nu-i permite d-lui Cherecheș să aibă un comportament civilizat în cadrul ședințelor publice ale Consiliului Local, vin cu două propuneri:

 

  • modificarea „Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Baia Mare” la art.38, alineatul 3, prin adăugarea primarului la lista celor care „trebuie să se supună regulilor de curtoazie şi disciplină, să nu utilizeze telefonul mobil pentru conversaţii şi să nu folosească expresii injurioase, ofensatoare ori calomnioase ”.

 

  • modificarea Codului Administrativ astfel încât primarii să respecte aceleași reguli ca și consilierii locali la ședințele de consiliu local și să poată fi sancționați în același mod pentru nerespectarea regulilor, de către președintele de ședință.

 

Domnule primar, colegii mei îi reprezintă pe cei 6.109 băimăreni care și-au exprimat votul pentru consilierii Alianței USR PLUS, iar atunci când îi faceți „proști” pe consilieri, de fapt îi faceți „proști” pe toți cetățenii care le-au acordat votul.

 

Votanții noștri nu sunt nici „răi”, nici „proști”, nici „puturoși”! Sunt pur și simplu băimăreni care merită respectul cuvenit din partea primarului aflat în funcție. Datorați scuze publice atât electoratului USR PLUS cât și consilierilor locali pe care în mod direct i-ați jignit.

 

Dan Ivan, senator USR Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Păi dacă-i prost de mic consilierul tău? când e mai mare nu mai se joacă!
    Aveți voi curajul să comentați, după ce l-ați eliminat pe Nicușor Dan și ați adus controversatul DAN MARO la putere? ce partid salvator sunteți? ce consilieri de cacao aveți? cum să nu-ți sară muștarul când auzi și vezi cât de îngust gândește sau doar difuzează ideile neocomuniste. Ați prostit de două ori lumea să vă voteze? acum ne-am convins că sunteți arătări ce nu au respect față de nimic din ceea ce este tradițional și românesc.

  2. Cioc mic, deputate!
    Tu… ai jignit cei peste 28.000 de cetāțeni onesti si rationali care au votat pentru o realā schimbare de sub domnia de ev mediu a lui Kake.
    Tu, și numai tu, ti-ai bātut joc de votul celor ce au votat cu tine, dar si al masei inerte – care spera la mult bine, dar fără sa facā ceva – cānd ai ales sa candidezi in detrimentul unui real candidat si care are decențā si tāria de caracter sā demonstreze cā singur face cāt o sutā de deputate ca tine.
    Asadar, Ciocu mic si multā penitentā acolo la palatul mostenirii Neamului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here