REACȚIE – Ionel Bogdan (PNL Maramureș): „Guvernarea minciunii și imposturii, asta oferă PSD românilor”

0
226
Gabriel Zetea și Viorica Dăncilă
Gabriel Zetea și Viorica Dăncilă

DOAR… HÂRTII. Putem spune deja adio și spitalelor regionale promise intens de PSD și în campania electorală și în ultimii doi ani și jumătate de guvernare. Premierul Dancilă a anunțat oficial că nu se mai face niciun spital regional deocamdată, pentru că banii europeni aflați la dispoziție pentru aceste spitale le-au ajuns doar pentru documentație. Pentru construcții, dotări etc., nu mai sunt bani.

 

Ce n-a mai spus Viorica Dancilă e faptul că România nu a trimis niciun proiect serios la Bruxelles, că nu a cerut redirectionarea unor sume din alte programe pentru spitalele regionale (e o practică întâlnită) și că de fapt guvernarea  PSD & ALDE nu a fost niciodată interesată de realizarea acestor spitale mult așteptate de români. Reprezentanții Comisiei Europene s-au rugat, practic, de guvernul de la București să vină cu proiecte concrete de infrastructură pentru a le finanța în acest exercițiu bugetar.

 

Din păcate, la București altele erau interesele guvernării, iar acum Viorica Dancilă ne anunță senină că nu se mai fac spitalele regionale, că Legea pensiilor nu a fost votată în Senat, fără să își asume vreo urmă de responsabilitate. Guvernarea minciunii și imposturii, asta oferă PSD românilor.

 

Ionel Bogdan, Președinte PNL Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here