REACȚIE – Bogdănel Gavra, consilier local: Nu am votat dublarea taxei pe salubritate în Baia Mare, pentru că nici banii colectați în 2021 nu au fost folosiți în acest sens

2
1820
Bogdănel Gavra

PREA PUȚINI ÎN OPOZIȚIE. 16 aleși locali de la Coaliția pentru Maramureș (PNȚCD & PSD & PPU-sl), o entitate electorală controlată în totalitate de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, de la UDMR și de la PNL au aprobat majorarea taxei de salubritate în municipiu la 14 lei/persoană/lună. Adică 168 lei/persoană pe an. Majorarea intră în vigoare la 1 ianuarie 2022 și a fost decisă în ultima ședință a Consiliului Local Baia Mare din 2021 (care a durat… 7 ore!).

 

Acum, orașul este sufocat de gunoaie. Iar acest fapt a fost generat în principal de faptul că suma colectată de Primăria Baia Mare în acest an, și despre care unul dintre viceprimari a menționat că este de 8 milioane de lei, nu a fost folosită pentru motivul pentru care a fost colectată. Iar aceasta este o infracțiune. Știm cu toții că în 2021 Primăria nu a plătit facturile emise de operatorul de salubritate. Am întrebat ce au făcut cu banii, dar nu ne spune nimeni. În aceste condiții, ale unui oraș murdar intrat demult în risc epidemiologic din cauza modului în care este administrat și a comiterii unei infracțiunii (deturnare de fonduri), NU am votat majorarea propusă de primar.  Bogdănel Gavra (PMP), consilier local al municipiului Baia Mare

Doar 6 consilieri locali s-au opus acestei dublări a taxei pe salubritate în municipiu Baia Mare. Bogdănel Viorel Gavra (PMP), Mircea Cirț (PNL) și cei 4 consilieri USR (Bogdan Hodorogea, Leontin Pop, Horia Buhan și Claudiu Pop). Consilierul local Gavra a explicat pentru 2mnews că s-a opus acestei majorări care implică o dublare a sumei pe care băimărenii vor fi obligați, prin proiectul promovat de primarul Cherecheș, să plătească 14 lei/lună/persoană pentru că autoritatea publică locală (conducătorii Primăriei) au dovedit cinism, dispreț și lipsă totală de transparență față de cetățenii orașului.

 

Gavra a menționat că este cinic gestul conducerii administrației locale de a DUBLA un serviciu de care băimărenii nu mai beneficiază de aproape două săptămâni, dar pe care l-au plătit, în cea mai mare parte, la începutul anului 2021. “Gunoiul este de 2metri la pubele. De fapt, acestea nici nu se mai văd de gunoaie. Cine din executivul Primăriei mai are credibilitate când spune că dacă va încasa 14 lei/lună/persoană va plăti către operatorul serviciului, când N-AU PLĂTIT nici când au încasat 7 lei/lună/persoană. Cum poți să te uiți în ochii oamenilor când știi că ai votat această mărire de preț pe care nu o justifică nimic.

 

Eu nu am putut face asta. Și împreună cu mine, încă 5 colegi. Dar am fost prea puțini pentru a putea împiedica decizia DUBLĂRII TAXEI pe salubritate, în condițiile în care alți 16 colegi (de la PNȚCD, PSD, UDMR și PNL) au considerat că e oportună majorarea. Eu am intrat în Consiliul Local pentru a servi interesul comunității, nu a grupurilor de interese și voi lupta până la capăt pentru transparentă și corectitudine în viața publică”, a conchis consilierul local Bogdănel Gavra.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. FELICITARI!!!
    SA NU UITATI CA DE CURATENIA ORASULUI DEPINDE SANATATEA TUTUROR, OPRIREA INMULTIRII ROZATOARELOR !!
    IN UNA DIN ZILE VARA AM CALCAT EU UN SOBOLAN SI L-AM OMORIT CU TALPA ! SE PLIMBA PE TROTUARUL DE LINGA HOTELUL MARA SI BARBATI ADULTI AU REFUZAT SA IL OMOARE !!!
    LINGA CLUJ S-AU INMULTIT ASA DE TARE CA RODEAU CABLURILE ELECTRICE DE LA MASINILE PARCATE PE STRADA SI IN GARAJE!!!
    APOI ZONA TIGANILOR TREBUIE PASTRATA EXTREM DE RAPID CURATATA DIN CAUZA TIPULU II SPECIFIC DE REZIDUURI !!!
    SUCCES !!!
    MAICUTA COSMICA !!!

  2. Ma baimarenilor sunte ti fraeri acum cand sa facut curatenie in oras trebuia sa face ti curatenie si in administratie si la containere cu ei,dar sunte ti un oraj,judet slab din toate puctele de vedere!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here