REABILITARE – Continuă lucrările la Biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din Costeni, monument istoric distrus de furtună în anul… 2017

0
241

MONUMENT ÎN REFACERE. Biserica de lemn „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea maramureşeană Costeni a fost devastată de vijelie la furtuna din 17 septembrie 2017, în urma căreia turla bisericii de lemn s-a prăbuşit la pământ. În prima fază, a fost întocmită documentaţia necesară, iar începând din toamna anului 2020 Biserica a intrat într-un amplu proces de reabilitare. Lucrările sunt cuprinse în cadrul unui proiect de Intervenţii de Urgenţă finanţat prin Timbru Monumentelor Istorice şi în anul curent 2022, pentru a treia oară consecutiv.

 

Anul acesta, s-au desfăşurat lucrări de suprastructură și arhitectură: cioplirea elementelor de lemn de stejar, confecţionat şi montat în operă piese noi din lemn de stejar la structură monumente noi: tălpi turn, ancoraje, desfacere elemente de lemn la turn, liftare, confecţionare şi montare sprijiniri, confecţionare şi montare esafidaj schelă de lemn, săpătură de pământ – parţial pentru dren şi instalaţie electrică paratrăznet, învelitoare de şiţă – parţial, transport materiale prin purtare directă, transport rutier materiale, descărcare materiale.

 

Valoarea totală a proiectului în această etapă este de 220.000 lei, din care 200.000 lei reprezintă finanţare de la Institutul Naţional al Patrimoniului în cadrul programului Timbru Monumentelor Istorice, în sesiunea 2022. Parohia Ortodoxă Română Costeni s-a bucurat de sprijin de specialitate şi ajutor financiar din partea Consiliului Judeţean Maramureş, care a alocat suma de 20.000 lei, Secretariatului de Stat pentru Culte, precum şi din partea Primăriei şi Consiliului Local Cupşeni.

 

Biserica a fost ridicată în 1870, iar în 1876 a fost închinată Sfântului Ierarh Nicolae. Lăcaşul de cult necesită în continuare intervenţii de urgenţă pentru reconstruirea coifului în vederea conservării obiectivului arhitectural care se remarcă prin dimensiunile impresionante pentru o biserică de lemn maramureşeană cu statut de monument istoric – o catedrală de lemn pe drept cuvânt, fiind considerată a treia ca mărime pentru un astfel de lăcaş de cult, care reprezintă o mărturie vie a credinței înnaintașilor noştri din Ţara Lăpuşului.

 

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here