PROTEST – Și magistrații Tribunalului Maramureș își suspendă activitatea „pe perioadă nedeterminată” din cauza eliminării pensiilor speciale

2
351

SITUAȚIE. Miercuri, 29 ianuarie 2020, Adunarea generală extraordinară a judecătorilor Tribunalului Maramureş a decis “suspendarea activităţii de judecată pe perioadă nedeterminată, cu excepţia cauzelor urgente, în urma adoptării proiectului de lege vizând abrogarea dispozițiilor legale care consacră pensia de serviciu”. Decizia a intrat în vigoare astăzi – vă reamintim că tot astăzi, 29 ianuarie, o decizie similară a fost luată de magistrații Judecătoriei Baia Mare.

 

Judecător Mirela Roxana Petrariu, conducătorul Biroului de Informare și relații Publice al Tribunalului Maramureș, a anunțat că “judecătorii Tribunalului Maramureș urmează să refuze participarea la constituirea Birourilor Electorale Judeţene în anul 2020 cu prilejul desfăşurării alegerilor locale şi parlamentare”.

 

„Judecătorii Tribunalului Maramureş solicită actorilor implicaţi în garantarea independenţei magistraţilor şi asigurarea normalei funcţionări a justiţiei ca serviciu public următoarele:

–        Normarea activităţii judecătorilor prin raportare la volumul de activitate al judecătorilor din Uniunea Europeană;

–        Reconfigurarea situaţiei personalului din instanţe atât prin adaptarea schemelor de personal (judecători şi personal auxiliar de specialitate), cât şi prin asigurarea ocupării tuturor posturilor vacante din sistem;

–        Asigurarea resurselor materiale adecvate în scopul desfăşurării în condiţii optime a actului de justiţie – sedii instanţe, infrastructură informatică etc.;

–        Stabilitatea legislativă necesară asigurării predictibilităţii actului de justiţie;

–        Revenirea asupra măsurii abrogării pensiei de serviciu, în condiţiile în care aceasta reprezintă o garanţie a independenţei magistraţilor, respectiv o obligaţie asumată la nivel internaţional de către Statul Român.

 

Recomandăm justiţiabililor/apărătorilor/altor participanţi implicaţi în cauzele aflate pe rol să urmărească desfăşurarea acestora în perioada următoare”, se mai precizează în comunicatul oficial al Tribunalului Maramureș.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Saracii. Ce mila imi este, nu mai pot. Sa aiba pensii mari si drepturi multe ca sunt mai necesari si decat profesorii, cercetatorii sau chirurgii si decat orice meserie din tara.

  2. Credeam ca magistratii sunt primii care pot anticipa trantirea de catre CCR a proaspat votatei legi. Nici macar validarea presedintelui nu au asteptat-o, cu atat mai putin publicarea in M.O. Prin urmare, votarea in parlament nu a produs niciun efect juridic asupra mult ravnitei compensatii. Nu cumva este interzisa greva magistratilor, pentru pretentii materiale?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here