PROTECȚIA INTERNĂ A INEFICIENȚEI – Fără precedent: 15 consilieri locali din Baia Mare, din toate formațiunile politice, vor să formeze o comisie de monitorizare a compartimentelor Primăriei, dar juristul șef spune că nu e legal

2
1642
Pap Zsolt, Bogdan Hodorogea, Bogdănel Gavra vs. Cătălin Cherecheș

O ALTĂ LUPTĂ PENTRU NORMALITATE. 15 aleși locali din Consiliul Local Baia Mare au inițiat un proiect de hotărâre care vizează constituirea unei Comisii de monitorizare a tuturor compartimentelor Primăriei. Titulatura acesteia este Comisia de monitorizare, analiză, funcționare, organizare și informare a activității Compartimentelor Administraţiei Publice Locale a Municipiului Baia Mare și decizia este generată de modul defectuos în care este administrat orașul (altă explicație logică nu există, dacă totul ar funcționa corect/performant neexistând nicio motivație pentru înființarea respectivei comisii).

 

Cei 15 sunt: Bogdan Hodorogea, Horia Buhan, Leontin Pop, Claudiu Vasile Pop (toți 4 de la USR), Bogdănel Viorel Gavra, Adrian Cornel Pop, Cornel Varga (toți 3 de la PMP), Pinter Zsolt, Pap Zsolt (ambii de la UDMR), Mircea Cirț, Ioana Mihaela Marincaș, Gheorghe Bărbuș, Ovidiu Crăciun (toți 4 de la PNL), Mihaela Elena Câmpan și Ștefan Lupșa (ambii de la Coaliția pentru Maramureș, struțo-cămilă electorală controlată de primarul Cătălin Cherecheș).

 

Nu decizia este suprinzătoare, ci faptul că aceasta a fost generată de 65% din totalul aleșilor băimărenilor și, mai ales, apartenența politică a inițiatorilor, aceștia făcând parte din toate formațiunile politice reprezentate în forul deliberativ al municipiului reședință de județ: USR, PMP, PNL, UDMR și Coaliția pentru Maramureș (PSD & PNȚCD), ultima fiind tocmai cea fidelă edilului municipiului.

 

Atribuțiile comisiei

 

Această Comisie ar urma să fie formată din 5 consilieri locali (stabiliți de plenul forului deliberativ) și ar avea următoarele atribuții: analiza şi monitorizarea activității compartimentelor Primăriei Baia Mare cu scopul respectării reglementărilor legale; întocmirea de rapoarte, informări, sesizări, propuneri de iniţiativă, recomandări, modificări sau completări către Consiliul Local şi sau primar, după caz, în conformitate cu legea, în vederea reorganizării de instituţii, servicii publice, societăţi şi regii autonome; întocmirea de documente care pot fi transmise tuturor instituţiilor abilitate.

 

Conform proiectului de hotărâre, Comisia, care va lua hotărâri cu majoritatea membrilor săi, poate solicita documente, înscrisuri şi informaţii sub semnătură de la angajaţii Primăriei Baia Mare cât şi de la alte instituţii. De asemenea, la lucrările Comisiei pot fi invitaţi (fără drept de vot şi fără plata vreunei remuneraţii): persoane din aparatul de specialitate al primarului, persoane din compartimentele Primăriei, experţi, consultanţi, cetăţeni.

 

Comisia va întocmi rapoarte trimestriale, pe care le va prezenta public Consiliului Local și își va desfăşura activitatea timp de 6 luni.

 

De ce e necesară

 

De ce s-a luat această decizie fără precedent în istoria administrației publice locale din Baia Mare? Nu doar pentru că orașul este condus deplorabil, înregistrând datorii uriașe și nefăcând nimic semnificativ (toate marile promisiuni electorale ale primarului au rămas la stadiul de vorbe), ci mai ales pentru că, printr-un abuz în serviciu evident făcut sub controlul edilului Cherecheș, funcționarii Primăriei REFUZĂ să le elibereze reprezentanților băimărenilor în forul de conducere al orașului documente și informații.

 

Simplificat: nu li se spune nimic din ce nu le permite Executivul Primăriei, încălcându-se flagrant LEGEA („Dreptul aleşilor locali de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.”), mulți consilieri locali din Baia Mare admițând că află informații semnificative despre contracte supraevaluate și decizii eronate ale Executivului (exemplu: decizia a închiria toalete publice la un preț mai mare decât dacă le-ar achiziționa) din presă (specific din ziarul 2mnews).

 

’ce juristul șef Niculae că nu e legal 🙂

 

Sigur, primele opreliști din partea funcționarilor care ar urma să fie controlați/monitorizați au și apărut, directorul Direcției Juridice a Primăriei, pensionarul Mircea Niculae (menținut și după pensionare în funcția publică pentru slujește disciplinat și mulțumitor Executivul), a precizat în Raportul de specialitate că proiectul nu e bun, pentru că “aleșii locali nu se pot substitui atribuției conducătorului autorităției publice și nu pot controla, verifica și informa alte structuri (…) cu privire la activitatea aparatului de specialitate al primarului”. Ca și cum funcționarii Primăriei ar desfășura vreo activtate secretă (în contextul în care TOATE activitățile administrației locale sunt publice – mă rog, nu sunt, pentru că se încalcă legile, dar ar trebui să fie).

 

De asemenea, juristul șef al Primăriei a motivat, disciplinat, că “legislația nu prevede instituirea unui organism colegial care să verifice activitatea compartimentelor aparatului de specialitate al primarului pentru că acesta ar încălca principiul legalității și controlul ierarhic cu privire la modul de îndeplinirie a atribuțiilor funcționarilor publici și personalului contractual încadrat în compartimentele de specialitate al primarului”.

 

Deci ei nu pot fi verificați. Că nu prevede asta nicio lege. Însă tocmai pentru nu prevede asta nicio lege POT fi verificați, pentru că înseamnă că nu e nelegal. Însă Niculae, pe principiul manipulării de tip stalinist, ignoră cel mai important aspect: această comisie NU are rol de verificare, ci monitorizare. În fapt, pe ei îi deranjează cel mai mult că, dacă s-ar înființa, comisia ar avea acces la toate documentele Primăriei.

 

… cei din coliba lui Albă ca Zăpada și cei 40 de hoți

 

Îmi amintesc de mărturisirea unui fost viceprimar al municipiului Baia Mare, care a descoperit o rețea infracțională organizată în Primăria Baia Mare, care încasa banii pentru, de exemplu, chiria teraselor din oraș pe chitanțiere false, în conturile urbei intrând doar 0,1% din suma reală. Unica decizie administrativă a fost că serviciul respectiv a fost desființat, șefului i s-a dat, până la pensionare, un birou mic în Centru Vechi, iar angajații au fost împrăștiați în alte servicii ale Primăriei. Nimeni nu a fost reclamat la DNA, DIICOT sau Parchet. Nimeni nu a fost sancționat financiar/disciplinar. Viața a curs înainte, imperturbabilă. Și, da, de atunci încolo au crescut semnificativ încasările pentru terasele din oraș.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. serios? cu hodorogea? hahaha..ați rămâne surprins ce țepar e personajul ăla. mă și mir că usr a susținut un asemenea caracter. mai săpați după trecutul acestui individ.

  2. Când se dorește îngroparea unui caz se constituie o comisie. Aceasta comisie va întocmi un raport ,inutil, pe care nu o să-l bage nimeni in seamă. In loc sa facă tot felul de comisii, consilierii să-și facă datoria conform legii și să nu aprobe toate potlogăriile primarului. Dar de; ” corb la corb nu scoate ochii”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here