PROPUS PENTRU ARESTARE – Directorul demis al Penitenciarului Baia Mare, Horia Chiş, a fost reținut de DNA pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, ultraj şi şantaj

2
3117
Horia Chiș

REȚINUȚI ÎN AREST. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 21 noiembrie 2022, a lui Horia Ştefan Chiş, ofiţer de poliţie, fost director al Penitenciarului Baia Mare, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, ultraj, purtare abuzivă şi şantaj, toate în formă continuată. De asemenea, a fost reținută și Angela Carmen Kozma, ofiţer de poliţie, psiholog la Penitenciarul Baia Mare, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj în formă continuată.

 

DNA a precizat că, în perioada 2020-2022, în calitate de director al Penitenciarului Baia Mare, Chiş ar fi pretins, în repetate rânduri, unei subordonate, ofiţer de poliţie, favoruri de natură sexuală, prevalându-se şi profitând de situaţia de autoritate şi de superioritate asupra acesteia.

 

În urma refuzului subordonatei de a avea o relaţie extraprofesională cu inculpatul Chiş Horia Ştefan, în 19 mai 2022, aacesta ar fi exercitat, chiar în biroul directorului, acte de violenţă asupra persoanei vătămate în urma cărora au rezultat leziuni constatate de medicina legală, a căror gravitate a fost apreciată la 6-7 zile de îngrijiri medicale, a mai subliniat DNA.

 

De asemenea, în perioada 30-31 mai 2022, pentru a evita eventualele consecinţe ale gestului său, respectiv evitarea unei anchete disciplinare şi destituirea din funcţie, precum şi posibile urmări pentru situaţia sa familială, inculpatul Chiş Horia Ştefan ar fi constrâns-o pe persoana vătămată să nu sesizeze Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), ameninţând că atât victima, cât şi penitenciarul vor avea de suferit.

 

„În acest demers, directorul penitenciarului ar fi fost susţinut şi de inculpata Kozma Angela Carmen, psiholog în cadrul penitenciarului. Mai mult de atât, la data de 7 iunie 2022, inculpatul Chiş Horia Ştefan ar fi ameninţat persoana vătămată cu expunerea unor presupuse imagini compromiţătoare pentru distrugerea credibilităţii acesteia”, se mai menţionează în comunicatul DNA Cluj.

 

Horia Ştefan Chiş şi Angela Carmen Kozma urmează să fie prezentaţi instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Presiuni sustinute de alti angajati, aceasta Angela Kozma, care ar trebui sa primeasca si sa ispaseasca cel putin aceeasi durata a sentintei ca dl Horia Chiş.

  2. Corupție și desfrâu în penitenciarele păstorite de predoiu, o sleahta de rubedenii puse pe prăduit. Penitenciarul poarta albă polul corupției și infracțiunilor banuta tataru balosu ursache boicu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here