PROGRAMUL SĂRBĂTORII CASTANELOR – Iar vor să cheltuie 3 milioane de lei în 3 zile, pentru ediția rotundă, a 28-a, a Sărbătorii Castanelor: vezi pe ce vor să dea banii

3
19378

SĂRBĂTOAREA ORAȘULUI DATOR. Administrația locală a municipiului Baia Mare (cunoscută pe stradă sub denumirea Primăria Baia Mare – instituție controlată de primarul Cătălin Cherecheș) a propus finanțarea cu 3 milioane de lei a Sărbătorii Castanelor din acest an, un fel de Ziua Orașului, ajunsă la ediția a 28-a. Banii vor fi cheltuiți în 3 zile, cu o cadență medie de 1 milion de lei pe zi – evenimentul fiind programat în perioada 23-25 septembrie 2022.

 

Pentru a repartizarea a 3 milioane de lei din bugetul orașului pentru o sărbătoare de 3 zile, în contextul în care la jumătatea anului urbea avea datorii doar la firme de 41,67 milioane de lei (!), în raportul justificativ este subliniat că aceste cheltuieli vor fi acoperite și din sponsorizări și din închirierea spaţiilor publice către agenţii economici care vor realiza comerţ pe perioada desfăşurării evenimentului (acestea fiind estimate la 1,2 milioane de lei, „având în vedere încasările din anii precedenți pentru acest eveniment, respectiv perioada 2014-2019”). Deci, n-ar trebui să sifonăm „decât” 1,8 milioane de lei din bugetul local.

 

Acestea-s informațiile brute, urmează detaliile.

 

Programul Sărbătorii Castanelor 2022

 

Ce se dorește să se introducă în program? Tot. Pentru că, așa sărac și dator la firme și la bănci, orașul suportă încă o cheltuială semnificativă. Adică, se vizează organizarea de spectacolele muzicale care să acopere toate genurile: pod-dance, pop-oldies („muzică ușoară veche”), populară, folk, operă.

 

Scene vor fi har-Domnului (într-un articol viitor vă vom spune, înaintea licitației!, și firma care va câștiga contractul, ca-n orice licitație organizată de oameni cinstiți), pentru că se dorește amplasarea a două scene, locațiile fiind cele deja tradiționale: una în Centru Vechi (Piața Libertății) și una pe Bulevardul Unirii (în zona Catedralei ortodoxe).

 

De asemenea, în program vor fi introduse tot soiul de manifestări (toate clasice/tradiționale): ședința festivă a Consiliului Local Baia Mare, parada de deschidere, Expo-Flora, Anuala Artelor, Studio Studențesc, un simpozion internațional de sculptură și pictură, târg al meșterilor populari, târg de produse tradiționale, concerte de fanfară, spectacole de teatru – au fost introduse chiar și expozițiile muzeelor (deși acestea nu aparțin de Primăria Baia Mare și expozițiile nu au nicio legătură cu evenimentul, fiind permanente).

 

Amuzantă este și estimarea „fluxului de turiști”, la „aproximativ 10.000 persoane” din „totalul participanților de aproximativ 40.000 persoane”, în contextul în care întreg Maramureșul are sub 140 de structuri de cazare turistică (și sub 5.000 de paturi), dacă eliminăm pensiunile agroturistice, iar o mare parte dintre acestea sunt localizate în zonele turistice din Maramureșul istoric, așadar la o distanță inconfortabilă de Baia Mare. Bine, dar și minciuna-i vorbă, doar să aprobe aleșii locali (consilierii municipali) finanțarea.

 

Ce e bine în tot răul

 

Bine este că, pentru prima oară în istoria administrativă a urbei, există anticipat o defalcare a cheltuielilor estimate, ceea ce ne permite să știm înainte pe ce vor să cheltuie banii. Iat-o:

 

• 859.000 lei: scenotehnică (scenă, sonorizare, lumini, ecrane led, accesorii – corturi tehnice, defalcat: 568.000 lei lângă Catedrală + 291.000 lei în Centru Vechi);

• 165.000 lei: spectacol pentru copii & muzică ușoară veche & folk, în Centru Vechi;

• 102.000 lei: concert simfonic, în Centru Vechi;

• 190.000 lei: spectacol folcloric, în Centru Vechi;

• 330.000 lei: concert de muzică pop-dance în 23 septembrie, lângă Catedrală;

• 262.000 lei: concert de muzică pop-dance în 24 septembrie, lângă Catedrală;

• 365.000 lei: concert de muzică pop-dance în 25 septembrie, lângă Catedrală;

• 100.000 lei: cazare și transport local artiști/formaţii/prezentatori;

• 160.000 lei: servicii/produse de promovare (presă scrisă, presă on-line,TV, radio, servicii de grafică, servicii de producție audio/video/foto, producție material print de promovare, servicii de afișaj stradal);

• 60.000 lei: protocol scenă (apa, suc, cafea, etc.), snack-uri şi prăjituri, fructe, cafea etc.);

• 150.000 lei: focuri de artificii sau joc de drone;

• 50.000 lei: alte servicii (brașare/debranșare la sistemul de electricitate, consum energie electrică pe toată durata evenimentului, împrejmuire și securizare zone, pază și protecție artiști, echipamente și zone de desfășurare a evenimentelor);

• 50.000 lei: închiriere toalete ecologice;

• 120.000 lei: taxă UCMR-ADA;

• 20.000 lei: cazare, masă, traducători pentru delegaţiile oficiale;

• 17.000 lei: flori.

 

Asta e bine, că am aflat strategia. Rău e că prețurile/costurile sunt gonflate cu pompa financiară ca și cum ar fi plouat cu bani în Baia Mare, dar n-a plouat și urbea tot datoare și săracă este.

 

Tot bine este că după eșecurile primarului Cherecheș de a redenumi sărbătoarea orașului (Festivalul Castanelor ș.a.m.d.), acesta a renunțat, recunoscându-se învins, iar evenimentul a revenit la denumirea inițială, cea botează din anul 1993 de Dana Anghel, soția primarului din acea vreme (Cristian Anghel). Aceasta ar fi cea de-a 28-a ediţie (Sărbătoarea castanelor s-a desfăşurat fără întrerupere din anul 1993 şi până în anul 2019, în anii 2020 și 2021 sărbătoarea fiind anulată, de restrucțiile cauzate de pandemia de COVID-19, iar apoi, anul trecut, de votul negativ al majorității aleșilor locali – în 2021, primarul Cherecheș viza un buget de 3,2 milioane de lei, fapt respins în plenul Consiliului Local Baia Mare).

 

Pronosticul 2mnews

 

Pentru a fi aprobat bugetul propus al Sărbătorii Castanelor, trebuie girul a minimum 12 consilieri locali din cei 23 (jumătate simplă din totalul aleșilor). Cherecheș controlează fix 11 voturi (cele 7 ale Coaliției pentru Maramureș – PNȚCD & PSD -, cele 2 ale UDMR – cărora le-a oferit la schimb funcția de viceprimar – și 2 voturi de la PMP, a lui Adrian Pop și Cornel Varga, cărora le-a oferit avantaje directe, primului angajându-i tatăl la Urbis, celuilalt oferindu-i lucrari firmei sale pe care o controlează printr-un interpus și avantaje materiale cultului religios din care face parte).

 

Așadar, pentru prima oară de când este primar, Cherecheș nu controlează majoritatea Consiliului Local și își poate impune pofta doar atunci când face câte un troc politic cu PNL (și mereu trebuie să dea ceva la schimb), opoziția majoritară (PNL, USR PLUS și PMP) având acum altă părere decât Cherecheș: trebuie cumpătare (financiară).

 

Pronosticul 2mnews: dacă PNL nu cedează, Sărbătoarea Castanelor NU se va face cu această cheltuială enormă, de 3 milioane de lei. Dacă PNL cedează, se va face. Asta să știți cine aprobă cheltuiala a 3 milioane de lei în 3 zile în caz că se-ntâmplă (n-ar fi prima nenorocire a orașului). Sigur este însă că Sărbătoarea Castanelor va avea loc în 2022. Cu câți bani sifonați din bugetul urbei, rămâne de văzut.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here