PREVIZIBIL – Gabriel Valer Zetea (președinte PSD) îl va susține în CEx pe Liviu Dragnea

1
673
Gabriel Zetea și Liviu Dragnea

DECIZIE. Tot mai mulți membri ai CEx PSD care se întrunește astăzi, 21 septembrie 2018, în şedinţă la Palatul Parlamentului, se declară pro Liviu Dragnea susținând că vor vota în consecință. Printre ei, previzibil, și președintele PSD Maramureș (și vicepreședinte la nivel național), Gabriel Valer Zetea. Relația de avocat al șefului său politic a fost exprimată public de mai multe ori, Zetea conferindu-i lui Dragnea și titlul onorific de Ambasador al Maramureșului în pofida reacției publice negative.

 

Ieri, după ce mai mulți social-democrați maramureșeni cu influență în partid au susținut public scrisoarea-deschisă și au încercat să-l determine pe preşedintele Zetea să voteze pentru demiterea lui Dragnea, acesta și-a menținut poziția de partizan al unei cauze care, până la urmă, va avea același deznodământ – doar că acum va fi amânat, cu viitoare costuri electorale semnificative pentru social-democrați.

 

De altfel, Zetea a declarat că, deși unele argumente din scrisoare sunt incontestabile, semnatarii scrisorii ar fi trebuit să expună documentul spre discuţii în interiorul partidului înainte de a-l face public – principiul “Rufelor murdare spălate în familie”.

 

Subiectul CEx-ului de astăzi a fost generat de demersul public al mai multor lideri PSD, care, printr-o scrisoare deschisă, cer demisia lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi de şef al Camerei Deputaţilor, interimatul până la alegeri urmând să fie asigurat de premierul Viorica Dăncilă, preşedinte executiv al social-democraţilor.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Principiul “Rufelor murdare spălate în familie” nu are ce cauta la nivelul asta. Este un discurs de palincie valabil in Viile Apei. Asteptam ziua cand iti va da rugbistul una dupa cap. Nu-i de tine judetul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here