PREVIZIBIL – Așa cum 2mnews a anunțat încă din 2 decembrie: Ionel Bogdan (președinte PNL Maramureș), secretar de stat în Cancelaria Prim-ministrului

0
492
Ionel Bogdan și Ludovic Orban

NUMIRE. Așa cum 2mnews a anunțat încă din 2 decembrie (detalii AICI), Ionel Bogdan (președinte PNL Maramureș) a fost numit astăzi, 9 decembrie, secretar de stat în Cancelaria Prim-ministrului. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

 

,,Îi mulțumesc premierului pentru încrederea acordată, precum și colegilor care m-au susținut pentru această poziție. De asemenea, echipa PNL Maramureș, alături de care voi munci în continuare pentru a ne atinge obiectivele asumate pentru anul viitor, merită recunoștința mea, deoarece împreună am muncit pentru a face din PNL Maramureș una din cele mai puternice organizații liberale din țară.

 

Sunt onorat de această numire și cu responsabilitate mă alătur echipei guvernamentale pentru a pune în practică măsurile despre care le-am vorbit oamenilor în campanie și pe care ni le-am asumat prin programul de guvernare. Sunt multe lucruri stricate de guvernările PSD, am început deja să le reparăm și sunt convins că împreună cu întreaga echipă guvernamentală vom reuși să ducem la capăt cu succes toate măsurile asumate. Cu muncă, încredere și bună-credință construim împreună România pe care o dorim cu toții”, a declarat liderul PNL Maramureș, Ionel Bogdan.

 

PNL Maramureș a redevenit principala forță politică din Maramureș, obținând cele mai bune scoruri electorale din județ la alegerile europarlamentare și prezidențiale din acest an.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here