PREMIERĂ – În Baia Mare, spectacol pentru copii, prezentat în premieră: “Rățușca cea urâtă”, după Hans Christian Andersen

0
229

TEATRU DE PĂPUȘI. Sâmbătă, 13 noiembrie, Teatrul de Păpuși din Baia Mare prezintă în premieră spectacolul pentru copii “Rățușca cea urâtă”, după Hans Christian Andersen, în regia lui Radu Dinulescu și scenografia lui Mihai Vălu. În distribuție, Liliana Voș, Camelia Blidar Strat, Carmen Bulancea, Ruxandra Lăzărescu, Irina Oțoiu, Iulian Bulancea și Vlad Crișan.

 

“Dacă te naști într-o familie de rațe, ce pasăre ești? E întrebarea la care încearcă să răspundă povestea noastră. Clocit de o rață, un ou de lebădă devine faimos. Din coaja lui iese la lumină o rățușcă urâtă, ar spune păsările de curte. Respins, bobocul de rață pleacă în lumea largă.

 

Nota aparte a spectacolului o constituie universul sonor. Compus din sonorități originale, obținute cu ajutorul instrumentelor de percuție, rezultatul are o încărcătură vibrantă care emoționează indiferent de vârstă. Trăirile bobocului de rață, toate încercările de a-și găsi locul în lume sunt însoțite de vibrații acustice, încărcate cu tensiune și mister. Plin de suspans, spectacolul răspunde nevoii de armonie și frumos a copiilor.

 

Într-un decor captivant, amintind de stampele japoneze, povestea lui Hans Christian Andersen este transpusă scenic de regizorul Radu Dinulescu cu mult umor, căldură și un ton moralizator” – Ana Liliana Ilea.

 

Spectacolul, care durează 45 de minute, este programat de la ora 11.00, iar în aceeași zi, de la ora 12.30, are loc și cea de-a doua reprezentație a sa. Prețul unui bilet este 10 lei.

 

* Foto generică

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here