POPCORN – Cătălin Cherecheș, obligat să dea statului 2,7 milioane de lei pentru că nu-i poate justifica, primarul face recurs

2
3844
Cătălin Cherecheș

CEVA NU-I BINE CU BANII? În 2019, Agenția Națională de Integritate (ANI) a sesizat Comisia de Cerectare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Cluj în privința faptului că primarul Băii Mari, Cătălin Cherecheș, a făcut declarații neconforme cu realitatea în declarațiile de avere din 2017 și 2018.

 

În speță este vorba despre un împrumut de 500.000 euro acordat în nume personal (în anul 2016), lui Cristian Șpan (pe care nu l-a declarat inițial, așa cum prevede legea, ci doar după ce Șpan a fost pionul DNA în speța de luare de mită aflată în judecare). De asemenea, inspectorii de integritate au sesizat tot atunci și Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare (aici noi am râs în hohote, deși am înțeles că oamenii aceia n-aveau altă soluție legală), “pentru verificarea indiciilor privind săvârşirea infracţiunii penale de fals în declaraţii în formă continuată”.

 

Să ne întoarcem la chestiunile serioase: astăzi, 9 aprilie 2021, ANI a câștigat procesul cu Cătălin Cherecheș, magistrații Curții de Apel Cluj obligându-l pe primarul Băii Mari să dea statului, în 60 de zile de la sentința definitivă, circa 2,7 milioane lei (exact: 2.685.708,31 lei) pe motiv că suma “nu are caracter justificat”. Cherecheș va face recurs, acesta urmând să se judece la Înalta Curte de Casație și Justiție.

 

… chiar dacă primarul Cherecheș pierde și recursul (pronostic 2mnews – până acum ne-au ieșit TOATE: ceea ce se va întâmpla), a scăpat ieftin și nu se repercutează nicicum asupra calității de primar. O să plătească (pentru el suma e “un mizilic”, ca să folosim o expresie de tip citat – știm că trebuie să și justifice din ce plătește, iar averea personală nu-i permite asta, însă există bănci, prieteni, parteneri, mame…). Și după ce o să plătească, iesă neprihănit din această speță (sigur, ușor șifonat cu o jumătate de milion de euro, dar doar ușor). De ce? Pentru că va fi absolvit de vină, atât timp cât Parchetul (iar am râs, tare-tare de tot) nu a stabilit că a comis vreo infracțiune penală.

 

Deci, pentru Cherecheș e bine. Puțin mai sărac (cu o jumătate de milion de euro), dar bine. Doar puțin, spuneam. În plus, până se termină recursul, jumătatea aia de milion se regenerează. Mai merge pe la Baltă “Oniza”, mai mănâncă niște popcorn… Nu spunea Baltă că îi place mult popcornu’. Spunea. Are balta popcorn!

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here