PERFORMANȚĂ – Atletul băimărean Florinel Bledea, campion național de tineret la heptatlon

1
391

HEPTATLON. Atletul băimărean Gheorghe Florinel Bledea (LPS Baia Mare) a ocupat primul loc în clasamentul general al concursului de heptatlon Under-20, sâmbătă, în finala Campionatului Naţional de probe combinate, în Sala de atletism „Ioan Soeter” din Complexul Sportiv Naţional ”Lia Manoliu” din Bucureşti.

 

Bledea a totalizat 4.409 puncte, câștigând detașat întrecerea în care a fost urmat în clasament de Laurențiu Daniel Vădan (LPS Oradea, 4.023 puncte) și Dacian Costea (LPS Târgu Mureș/CSM Craiova, cu 3.966 puncte). În finala de heptatlon Under-20 au participat 14 sportivi, doar 10 dintre aceștia terminând întrecerea.

 

De asemenea, în concursul de heptatlon Under-18 au fost înscriși patru sportivi băimăreni, toți de la LPS Baia Mare, care s-au clasat pe locurile 4, 7, 10 și 11: locul 4, Răzvan Ioan Nicoară – 3.780 puncte, locul 7 Ștefan Hendrea-Filip – 3.021 puncte, locul 10 Mihai Grigore Mihuț – 2.520 puncte și locul 11 Răzvan Andrei Mateșan – 2.511 puncte.

 

În concursul de pentatlon (cinci probe) Under 16, atletele băimărence Alexia Vekony și Iza Ioana Mureșan (ambele de la CSM Baia Mare) s-au clasat pe locurile 14 și 15, cu 1.684 puncte, respectiv 1.663 puncte.

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here