PERFORMANȚĂ – Andrei Iercoşan și Daniel Petrenciuc (Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare), medalii de argint la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Ştiinţele Spaţiului pentru Juniori

0
384

ASTRONOMIE. Elevii maramureșeni Andrei Ştefan Iercoşan și Daniel Petrenciuc, ambii de la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, pregătiți de prof. Lucian Stoian, au obținut medalii de argint la prima ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Ştiinţele Spaţiului pentru Juniori (OIASSJ 2022), competiție găzduită de România, la Câmpulung Moldovenesc (judeţul Suceava), în perioada 31 octombrie – 7 noiembrie 2022, la care au participat elevi din 9 ţări: Thailanda, Columbia, Cehia, Grecia, Nepal, Republica Moldova, Ucraina, România și Canada (echipa canadiană a participat în sistem online).

 

Echipa României a obținut 10 medalii: 5 de aur, 3 de argint și 2 de bronz – aur: Ilinca Sandu (Colegiul Naţional “Petru Rareş” din Piatra Neamţ, jud. Neamţ) – învingătoare absolută la proba teoretică, învingătoare absolută la proba de Planetariu şi învingătoare absolută (punctaj maxim) OIASSJ 2022; Rafaela Barac Bologa (Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava) – învingător absolut la proba observaţională de noapte; David Palaghianu (Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava) – învingător absolut la proba observaţională de zi; Andreea Boldureanu (Colegiul Naţional din Iaşi); Andrei Patrick Cioranu (Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa); argint: Radu Ioan Stoian (Colegiul Naţional „Gheorghe Murgoci” din Brăila); Andrei Ştefan Iercoşan și Daniel Petrenciuc (ambii elevi la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu” din Baia Mare); bronz: Nectarie Paşca (Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca); Ioan-Tudor Băcilă (Şcoala Gimnazială nr. 8 din Sibiu), conform informațiilor transmise de Ministerul Educației.

 

Concurenţii (elevi cu vârsta de până în 15 ani) au susţinut două probe: o probă teoretică (de 4 ore) şi o probă observaţională, formată din trei subprobe: proba de Planetariu, proba hărţii mute şi proba de noapte (cu instrumente observaţionale – desfășurată pe platoul Rarău, la cota 1600 m). Ediția următoare (2023) va fi organizată de Grecia.

 

* Foto: @Ministerul Educației

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here