PENSII SPECIALE – PNL își respectă promisiunile: pensiile speciale au fost anulate

1
231
Ionel Bogdan, președintele PNL Maramureș

LEGE. Eliminarea pensiilor speciale a fost votată în cadrul Camerei Deputaților. Așa cum a promis, încă de la preluarea guvernării, Partidul Național Liberal va lupta pentru realizarea reformelor necesare unei bune funcționări a țării, iar eliminarea pensiilor speciale a fost unul din pașii necesari construirii unei Românii normale.

 

Ionel Bogdan, președinte PNL Maramureș: “Astăzi am eliminat pensiile speciale, așa cum am promis românilor. Camera Deputaților a votat proiectul de lege depus de PNL privind eliminarea pensiilor speciale, cu excepția celor de serviciu ale militarilor.

 

Această lege reprezintă începutul reformei în domeniul pensiilor, unde ne dorim să primeze principiul contributivității, pentru a crea un echilibru. Vrem ca pe viitor să nu mai încaseze nimeni o pensie specială de 77.000 de lei, așa cum se întâmplă în prezent, doar pentru că cineva a speculat în favoarea sa anumite prevederi legale la un moment dat.

 

Vom construi un sistem de pensii echilibrat și echitabil, în care la contribuții egale să existe pensii egale.”

 

Biroul de presă PNL Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Oare isi aduce aminte domnul Ionel, nume predestinat pentru lider politic in Romania,cum a beneficiat de publicitatea de 400.000 euro de pe proiectul,,SMID,, impreuna cu prietenul lui Radu Negulescu.Oare vine vremea sa-i intrebe cineva cum au pus mana pe banii din proiectul gunoaielor ?Si cum i-au decontat catre Consiliul judetean Maramures?Asta a facut parte tot din promisiunile electorale indeplinite ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here