PE FĂRAȘ – L-au dat afară pe Raul Fotonea, antrenorul echipei de handbal Minaur Baia Mare

0
1644
Raul Fotonea

CONTRACT REZILIAT. Vineri, 21 aprilie 2023, conducerea clubului Minaur Baia Mare a reziliat contractul cu Raul Fotonea, antrenorul principal al echipei de handbal feminin, anunțând că până la finalul sezonului, complet ratat de echipa feminină, clasată în jumătatea inferioară a clasamentului, pe locul 7, rolul de principal pe banca tehnică va fi asumat, în tandem, de secundul Andrei Popescu și de antrenorul cu portarii, Daniel Apostu.

 

Fotonea a fost numit în funcție în urmă cu un an și 10 luni, în sezonul precedent echipa clasându-se pe locul 6 în Liga I și pe locul 4 în EHF European League. Clubul băimărean susține că decizia rezilierii contractului s-a făcut de comun acord.

 

Rezilierea, logică conform parcursului și jocului echipei, dar ilogică în contextul actual (campionatul e la final, echipa va încheia aproape sigur pe locul 7 – și nici nu are valoare de a urca mai sus în clasament), a venit, paradoxal, după un joc cât de cât bun al echipei (unul dintre puținele din actuala ediție de campionat), încheiat, e drept, cu o înfrângere (24-25 cu HC Gloria Buzău, echipă clasată pe locul 4).

 

* Foto: @CS Minaur Baia Mare

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here