PARCĂRILE SUPRATERANE, BLOCATE – A fost suspendată în instanță decizia de neprelungire a contractelor de închiriere a terenurilor ocupate de garaje în Baia Mare

2
4418

S-A „REZOLVAT” ȘI CU ASTA. Instanța a suspendat aplicarea (punerea în executare a) Hotărârii prin care Consiliul Local Baia Mare a decis, la propunerea primarului Cătălin Cherecheș, „neprelungirea contractelor de închiriere/concesiune pentru terenurile ocupate de garaje și parcări acoperite” (HCL nr. 196/2021).

 

Decizia a fost suspendată deocamdată temporar, până la soluţionarea definitivă a procesului pe care un băimărean (Mate Zsolt) l-a deschis împotriva CL Baia Mare (emitentul hotărârii în cauză), cerând instanței să oblige forul deliberativ să anuleze respectiva hotărâre, implicit să oblige administrația locală să prelungească contractele de închiriere a terenurilor pe care sunt construite garaje autorizate.

 

Hotărârea în cauză a fost luată în 30 iunie 2021, iar băimăreanul Mate a formulat aproape imediat o plângere administrativă împotriva acesteia, respinsă însă de CL Baia Mare (cu motivațiile: că terenurile pe care sunt construite garajele sunt ale orașului, garajele au regim juridic de construcții provizorii, în contractele de concesiune nu este prevăzută obligativitatea prelungirii, deci, au respectat legea). Numai că băimăreanul i-a dat în judecată, cerând instanței ca până  la formularea unei soluții definitive să dispună suspendarea executării hotărârii. Ceea ce instanța a făcut, decizia fiind executorie. 2mnews monitorizează evoluția și deznodământul pentru a informa cetățenii interesați.

 

Decizia instanței, blochează proiectul parcărilor supraterane

 

Vă reamintesc că primarul municipiului Baia Mare a anunțat demolarea garajelor de pe domeniul public și construirea în locul acestora a mai multor parcări supraterane – așa-numitele „parcări supraetajate” (bine, el a anunțat și construirea a două parcări subterane de mari dimensiuni, de câte 400 de locuri, în Piața Libertății/Centrul Vechi și Piața Revoluției/Centrul Nou, și n-a făcut NIMIC).

 

În vara anului 2021 a semnat primele 3 contracte pentru studii fezabilitate (pentru care s-au plătit 471.240 lei), aferente zonelor Muzeul de Mineralogie, Bulevardul București nr. 19 și Bulevardul Traian nr. 8-10. Ulterior, primarul Cherecheș a susținut că sunt gata și proiectele tehnice. Însă întreaga bugetare pe anul 2021 a parcărilor supraterane, care cuprindea o utopie de 20 de parcări, a fost de… 200.000 lei. Insuficient și pentru documentații.

 

Pentru nespecialiști, o precizare: finanțarea necesară pentru construirea unei parcări supraterane se calculează la circa 12.000 euro/loc de parcare (în funcție de facilitățile edificiului), potrivit unui studiul de fezabilitate actualizat la nivelul anului 2021 și întocmit de specialiști în materie consultați de 2mnews.

 

În municipiul Baia Mare, în acest moment sunt înmatriculate circa 80.000 de autovehicule. Care, atunci când nu circulă, sunt parcate undeva. În lipsa parcărilor, pe străzi, fapt repercutat negativ asupra circulației rutiere (din această cauză, de mulți ani, în Baia Mare s-a ajuns să fie modificat regimul de circulație a numeroase străzi, transformate din străzi cu dublu sens în străzi cu sens unic).

 

* Foto: @Primăria Baia Mare

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Bine că primăria a concesionat 9 locuri de parcare pe str Progresului nr.56A , unei persoane care deține la aceeași stresa un bloc cu curte interioara în care parchează 3 mașini, sub bloc o parcare , iar pe domeniul public a blocat parcarea concesionata și de 2 ani acolo nu parchează nici o mașină. MULTUMIM PRIMARIEI CARE SE GANDESTE LA CETATENI !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here