OPERAȚIUNE DIICOT – Cine sunt cei patru arestați care vindeau în Baia Mare substanţe cu efect psihoactiv

0
1465

ARESTARE. Patru persoane (trei băimăreni și un orădean) au fost reținuți și apoi arestați pentru 30 de zile, într-un dosar instrumentat de DIICOT Maramureș, pentru vânzarea de produse ştiind că acestea sub susceptibile de a avea efecte psihoactive (infracțiune pesedepsită de Codul penal cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani).

 

Decizia arestării până în 9 octombrie 2019 a fost pronunţată de magistrații Tribunalului Maramureş, care „a reţinut că în cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea că inculpaţii M.Z. şi M.V., în perioada ianuarie 2017 – 9 septembrie 2019, şi inculpaţii M.C. şi P.V., în perioada iunie 2019 – 9 septembrie 2019, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat (zilnic), au vândut mai multor persoane substanţe cu efect psihoactiv”.

 

Cei patru arestați sunt Maroșan Zoltan (40 de ani), Maroșan Vasile Bogdănel (22 de ani) și Maroșan Claudia Silvia (27 de ani) – toți trei din Baia Mare – și Papp Viktor Robert (20 de ani) din Oradea. Toți cei patru inculpaţi au contestat hotărârea, apelul urmând a fi judecat la Curtea de Apel Cluj.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here