OLIMPIADĂ – Sportivul băimărean Andrei Cupşa, locul 4 în proba de slalom super-uriaş a Jocurilor Mondiale de Iarnă Special Olympics 2017

0
333
Andrei Cupșa

PERFORMANŢĂ. Sportivul băimărean Andrei Cupşa a ocupat locul 4 în proba de slalom super-uriaş a Jocurilor Mondiale de Iarnă Special Olympics din Austria – celălalt component al lotului României în această probă, Florin Ilie, s-a clasat pe locul 5.

 

Andrei Cupșa (în dreapta, nr. 278)

Andrei Cupşa a început să practice schi şi înot de la vârsta de 9 ani, alături de copii fără dizabilităţi, iar acum nu mai are nevoie de însoţitor. Din 2011, participă în fiecare an la Special Olympics şi la Jocurile Naţionale din România. În 2013, Cupşa a reprezentat România la Jocurile Mondiale de Iarnă din Coreea de Sud, unde a câștigat medalie de argint la proba de slalom uriaş. Băimăreanul mai deţine trei medalii de argint câştigate în competiţii internaţionale, la probele de nataţie (în Monaco şi Ucraina).

 

Delegația României la ceremonia de deschidere

La această ediţie a Jocurilor Mondiale de Iarnă Special Olympics, sportivii români au cucerit până acum 2 medalii de aur (prin Alexandru Marinescu şi Theodor Bucur, în proba de snowshoeing – mers/alergare pe zăpadă), 3 medalii de argint (prin Viorel Tătaru şi Codruţ Moldoveanu, ambii în proba de schi alpin, şi Maria Moşoiu, în proba de snowshoeing) şi 3 medalii de bronz (prin Nicoleta Stan şi Denisa Iliescu, la proba de schi alpin, şi Oana Negrea, la snowshoeing – la aceeaşi probă, Iulian Coltor şi Mara Oprea au ocupat locul 4).

 

La Jocurile Mondiale de Iarnă Special Olympics 2017, cel mai mare eveniment sportiv umanitar din lume, participă 2.700 de sportivi cu dizabilităţi intelectuale din 107 ţări, 1.000 de antrenori şi 3.000 de voluntari. România participă pentru a patra oară la acest eveniment sportiv şi a înscris 15 concurenţi în patru probe: schi alpin, schi fond, patinaj artistic şi snowshoeing (mers/alergare pe zăpadă).

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here