OFICIAL – Șase școli din Maramureș vor începe cursurile exclusiv on-line: află și cum încep cursurile la toate celelalte unități de învățământ din județ

0
2674

ÎNCEPE ȘCOALA – MARAMUREȘ. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Maramureș, reunit în ședința extraordinară astăzi, 10 septembrie, a aprobat scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ din județ pentru începutul anului școlar 2020-2021. Deciziile au fost luate pentru fiecare unitate de învățământ în parte, în urma analizei infrastructurii și resursei umane și cu avizele Inspectoratului Școlar Județean Maramureș și Direcției de Sănătate Publică Maramureș.

 

Școlile și grădinițele din scenariul 3: on-line

 

Șase unități de învățământ din Baia Mare, Sighetu Marmației, Târgu Lăpuș, Fărcașa, Strâmtura și Poienile de sub Munte vor începe anul școlar în scenariul 3 (roșu), adică elevii nu vor fi prezenți fizic la cursuri, acestea urmând să se desfășoare exclusiv on-line.

 

Cele șase școli sunt:  Școala Gimnazială ”Octavian Goga Baia Mare” (nu se poate asigura efectuarea curățenia și dezinfecția, datorită lipsei de personal); Colegiul Național  ”Dragoș Vodă” Sighetu Marmației; Școala Gimnazială ”Lucian Blaga” Fărcașa; Școala Gimnazială Nr. 1 Strâmtura; Liceul Tehnologic Poienile de Sub Munte; Liceul ”George Pop de Băsești” Târgu Lăpuș (lipsă spațiu). CJSU Maramureș a precizat că pentru cursuri on-line vor fi puse la dispoziție terminale IT.

 

Școlile și grădinițele din scenariul 2: prin rotație

 

Scenariul 2 (verde) presupune participarea zilnică la cursuri a tuturor preșcolarilor și elevilor, cu revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni), cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

 

Unitățile de învățământ care își vor începe activitatea în scenariul 2 sunt: Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Baia Mare; Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Baia Mare; Școala Gimnazială „Nichita Stănescu” Baia Mare; Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare; Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Baia Mare; Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Baia Mare; Școala Gimnazială Nr. 18 Baia Mare; Școala Gimnazială „Alexandru Ivasiuc” Baia Mare; Școala Gimnazială Specială Baia Mare; Centrul Școlar de Educație Incluzivă Baia Mare; Colegiul Tehnic „C.D. Nenițescu” Baia Mare; Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare; Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare; Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare; Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare; Liceul Teologic Penticostal Baia Mare; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 Sighetu Marmației; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Sighetu Marmației; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9 Sighetu Marmației; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 12 Sighetu Marmației; Școala Gimnazială Nr. 2 Sighetu Marmației; Școala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” Sighetu Marmației; Școala Gimnazială Nr. 5 Sighetu Marmației; Școala Gimnazială „George Coșbuc” Sighetu Marmației; Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sighetu Marmației; Clubul Copiilor Sighetu Marmației; Liceul Tehnologic Forestier Sighetu Marmației; Liceul Tehnologic „Marmația” Sighetu Marmației; Colegiul Național Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmației; Liceul Teoretic „Leowey Klara” Sighetu Marmației; Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Săliștea de Sus; Liceul Teoretic „Ioan Buteanu” Șomcuta Mare; Centrul Școlar de Educație Incluzivă Târgu Lăpuș; Școala Gimnazială Chelința; Liceul Tehnologic „Dr. Florian Ulmeanu” Ulmeni; Centrul Școlar de Educație Incluzivă Vișeu de Sus; Școala Gimnazială Bicaz; Școala Gimnazială Budești; Școala Gimnazială Câmpulung la Tisa; Școala Gimnazială „Petofi Sandor” Coltău; Școala Gimnazială Desești; Școala Profesională Dumbrăvița; Școala Gimnazială „Dr. Ilie Lazăr” Giulești; Școala Gimnazială Oncești; Școala Gimnazială Remetea Chioarului; Școala Gimnazială „Laurențiu Ulici” Rona de Jos; Școala Gimnazială Sarasău; Școala Gimnazială Satulung; Școala Gimnazială Finteușu Mic; Școala Gimnazială Sălsig; Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Maramureș; Grădinița „David” Moisei; Liceul „George Pop de Băsești” Sighetu Marmației; Liceul UCECOM „Spiru Haret” Baia Mare; Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” Baia Mare; Școala Postliceală Tehnică „Henri Coandă” Baia Mare; Școala Postliceală Sanitară „Hipocrates” Sighetu Marmației; Școala Postliceală Sanitară „Grigore Moisil” Vișeu de Sus.

 

Școlile și grădinițele din scenariul 1: normal

 

Scenariul 1 prevede participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție (cursuri normale).

 

Vor începe anul școlar în scenariul 1 următoarele grădinițe din județ: Grădinița cu Program Prelungit „Ion Creangă” Baia Mare; Grădinița cu Program Normal Nr. 4 Baia Mare; Grădinița cu Program Prelungit „Step by Step” Baia Mare; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Baia Mare; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9 Baia Mare; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 10 Baia Mare; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 25 Baia Mare; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 27 Baia Mare; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 28 Baia Mare; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 30 Baia Mare; Grădinița cu Program Prelungit ”Micul Prinț” Baia Mare; Grădinița cu Program Prelungit ”Floare de Colț” Baia Mare; Grădinița cu Program Prelungit ”Otilia Cazimir” Baia Mare;.

 

Vor începe anul școlar în scenariul 1 următoarele școli/licee din județ: Școala Gimnazială „Petru Dulfu” Baia Mare; Școala Gimnazială „Avram Iancu” Baia Mare; Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Baia Mare; Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Baia Mare; Școala Gimnazială „Dr. Victor Babeș” Baia Mare; Școala Gimnazială „George Coșbuc” Baia Mare; Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale” Baia Mare; Școala Gimnaziala „Nicolae Bălcescu” Baia Mare; Clubul Sportiv Școlar Nr. 2 Baia Mare; Palatul Copiilor Baia Mare; Liceul Tehnologic „Transilvania” Baia Mare; Colegiul Tehnic „Aurel Vlaicu” Baia Mare; Colegiul Tehnic „George Barițiu” Baia Mare; Colegiul Tehnic „Anghel Saligny” Baia Mare; Liceul cu Program Sportiv Baia Mare; Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare; Liceul Teoretic „Nemeth Laszlo” Baia Mare; Seminarul Teologic Liceal „Sf. Iosif Mărturisitorul” Baia Mare; Colegiul de Arte Baia Mare; Școala Gimnaziala Nr. 10 Sighetu Marmației; Clubul Sportiv Școlar Sighetu Marmației; Liceul Pedagogic „Taras Sevcenko” Sighetu Marmației; Școala Gimnazială cu Program Suplimentar de Muzică și Arte Plastice Sighetu Marmației; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Baia Sprie; Școala Gimnazială Baia Sprie; Școala Gimnazială „Ioan Slavici” Tăuții de Sus; Clubul Sportiv Școlar Baia Sprie; Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie; Școala Gimnazială Nr. 4 Borșa; Școala Gimnazială Nr. 7 Borșa; Școala Gimnazială Nr. 8 Borșa; Școala Gimnazială Nr. 9 Borșa; Liceul Borșa; Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic; Școala Gimnazială „Liviu Rebreanu” Dragomirești; Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini; Grădinița cu Program Prelungit Târgu Lăpuș; Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Târgu Lăpuș; Școala Gimnazială „Benko Ferenc” Dămăcușeni; Școala Gimnazială „Nicolae Steinhardt” Rohia; Liceul Teoretic „Petru Rareș” Târgu Lăpuș; Liceul Tehnologic „Traian Vuia” Tăuții Măgherăuș; Școala Gimnazială „Kos Karoly” Arduzel; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Vișeu de Sus; Școala Gimnazială Nr. 7 Vișeu de Sus; Liceul Tehnologic Vișeu de Sus; Școala Profesională Vișeu de Sus; Liceul Teoretic „Bogdan Voda” Vișeu de Sus; Școala Gimnazială Ardusat; Școala Gimnazială „Mihai Olos” Ariniș; Școala Gimnazială Asuaju de Sus; Școala Gimnazială Băița de sub Codru; Școala Gimnazială „Regina Elisabeta” Băiuț; Școala Gimnazială „Mircea Vulcănescu” Bârsana; Școala Gimnazială Băsești; Școala Gimnazială Valea Vișeului; Școala Gimnazială Crasna Vișeului; Școala Gimnazială Crăciunești; Școala Gimnazială Bogdan Vodă; Școala Gimnazială „Dr. Teodor Mihali” Boiu Mare; Școala Gimnazială Botiza; Școala Gimnaziala Călinești; Școala Gimnazială Cernești; Școala Gimnazială Cicârlău; Școala Gimnazială „Ion Popescu de Coaș” Coaș; Școala Gimnazială „Augustin Buzura” Copalnic-Mănăștur; Școala Gimnazială Cupșeni; Școala Gimnazială Gârdani; Școala Gimnazială „Gheorghe Lupan” Groși; Școala Gimnazială Coroieni; Școala Gimnazială „Ben Corlaciu” Groșii Țibleșului; Școala Gimnazială Ieud; Școala Gimnazială Lăpuș; Școala Gimnazială Nr. 1 Leordina; Școala Gimnazială Mireșu Mare; Școala Gimnazială Nr. 1 Moisei; Școala Gimnazială „Dragoș Voda” Moisei; Școala Gimnazială Oarța de Sus; Liceul Tehnologic Ocna Șugatag; Liceul Tehnologic „Alexandru Filipașcu” Petrova; Școala Gimnazială Poienile Izei; Școala Gimnazială Nr. 4 Poienile de sub Munte; Școala Gimnazială Recea; Școala Gimnazială Remeți; Liceul Tehnologic Repedea; Școala Gimnazială Rona de Sus; Liceul Tehnologic ”Octavian Goga” Rozavlea; Liceul Tehnologic Ruscova; Școala Gimnazială Săcălășeni; Școala Gimnazială Săcel; Școala Gimnazială „Dr. Gheorghe Tite” Săpânța; Școala Gimnazială Șieu; Școala Gimnazială ”Vasile Lucaciu” Șișești; Școala Gimnazială „Florea Mureșanu” Suciu de Sus; Școala Gimnazială Vadu Izei; Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” Valea Chioarului; Școala Gimnazială Vima Mică; Școala Gimnazială Vișeu de Jos; Grădinița „Genesis” Săsar; Grădinița „Gabi” Baia Mare; Grădinița Particulară cu Program Prelungit „Maya” Baia Mare; Grădinița cu Program Normal și Program Prelungit „Bentipami” Baia Mare; Grădinița „Madre Colomba” Sighetu Marmației; Grădinița „Tudor” Sighetu Marmației; Grădinița „Ana” Săpânța; Liceul „George Pop de Băsești” Ulmeni; Liceul „George Pop de Băsești” Vișeu de Sus; Liceul „George Pop de Băsești” Baia Mare; Liceul Teoretic „Henri Coandă” Baia Mare; Școala Gimnazială Internațională Baia Mare; Școala Primară „Ep. Dr. Alexandru Rusu” Baia Mare.

 

De asemenea, Școala Gimnazială din Coroieni (localitate cu cea mai mare incidență de infectări) a solicitat și a primit avizul de a desfășura activitățile școlare în scenariul 1. Direcția de Sănătate Publică Maramureș a menționat că pentru a reduce riscul de răspândire comunitară rezidenții confirmați pozitiv (asimptomatici/simptomatici) de la căminul social din localitate, precum și personalul de îngrijire au fost internați în spital, iar contacții direcți au fost carantinați la domiciliu sau în locația declarată pentru 14 zile. Până acum nu au fost înregistrate/confirmate alte cazuri la nivelul comunei.

 

Președintele CJSU Maramureș, prefectul Nicolae-Silviu Ungur, a precizat că scenariile au fost aprobate, dar că evoluția epidemiologică este în dinamică și că se poate schimba de la o zi la alta, iar în acest context și scenariile aprobate pentru începerea anului școlar pot fi modificate de câte ori este nevoie. De asemenea, rata incidenței cazurilor la 1.000 de locuitori este actualizată la nivel național săptămânal.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here