OFICIAL – Patru orașe și 14 comune din Maramureș au depășit rata de infectare de 3 cazuri la mia de locuitori: vezi care sunt localitățile și află ce presupune asta

0
1136

COVID-19. Scrierea conține exclusiv informații oficiale, furnizate de instituțiile statului implicate în gestionarea pandemiei și abilitate să cuantifice și să comunice acest tip de date (am făcut sublinierea într-o tentativă, cel mai probabil sortită eșecului, de a reduce cât de mult cu putință numărul potențialilor tensionați inutil de subiectul prezentat în scriere. Măcar am încercat).

 

Patru orașe și 14 comune din Maramureș au depășit rata de infectare de 3 cazuri la mia de locuitori. La nivel național, peste 300 de localităţi au rata de infectare mai mare sau egală cu 3 la mia de locuitori, cele mai mari incidenţe la nivel de județe sunt în Ilfov, capitala Bucureşti, Timiş, Satu Mare (toate peste incidența de 3/1.000 de locuitori), Bistrița-Năsăud, Cluj și Maramureș (în județul nostru a fost raportată o incidență de 2,89 cazuri/1.000 locuitori).

 

Potrivit hotărârii de Guvern, în localitățile în care incidența depășește 3 cazuri la mia de locuitori, “certificatul COVID” devine obligatoriu pentru mai multe activități (accesul în restaurante, săli de cinema și de spectacole, la nunți, botezuri și alte mese festive etc.).

 

De asemenea, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență este obligat să adopte măsuri de prevenție și limitare a răspândirii virusului SARS-COV-2 (printre care: obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, pieţe, târguri, bâlciuri, talciocuri, staţii pentru transportul în comun, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă etc.).

 

Iată care sunt cele 18 localități (UAT-uri) din județul Maramureș în care oficialitățile susțin că s-a depășit rata de incidență de 3 cazuri noi în ultimele 14 zile/1.000 locuitori (explicații: am ordonat localitățile după rata incidenței; numărul locuitorilor este cel din documentele oficiale ale statului român; numărul cazurilor este cel raportat oficial de Direcția de Sănătate Publică Maramureș).

 

Municipii și orașe
Nr. Localitate Nr. locuitori Nr. de cazuri Incidența
1. Vișeu de Sus 17.722 97 5,47‰
2. Baia Mare 143.499 553 3,85‰
3. Seini 9.707 32 3,30‰
4. Sighetu Marmației 42.681 138 3,23‰

 

 

Comune
Nr. Localitate Nr. locuitori Nr. de cazuri Incidența
1. Bârsana 4.614 42 9,10‰
2. Giulești 3.174 25 7,88‰
3. Asuaju de Sus 1.220 8 6,56‰
4. Bogdan Vodă 2.951 16 5,42‰
5. Ocna Șugatag 4.177 22 5,27‰
6. Călinești 3.137 16 5,10‰
7. Rona de Jos 1.966 8 4,07‰
8. Copalnic Mănăștur 5.634 22 3,90‰
9. Moisei 9.488 36 3,79‰
10. Vima Mică 1.367 5 3,66‰
11. Groși 3.209 11 3,43‰
12. Vișeu de Jos 5.016 17 3,39‰
13. Șișești 5.360 18 3,36‰
14. Recea 6.905 21 3,04‰

 

 

* Foto: @ Vadim Ghirda / The Associated Press

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here