OFICIAL – Minaur va juca la Baia Mare ambele manşe din turul II al EHF European Cup: echipa israeliană Hapoel SP Ashdod HC și-a dat acordul

0
242

EHF EUROPEAN CUP. Clubul Minaur Baia Mare și cel israelian Hapoel SP Ashdod HC au ajuns la un acord în privința disputării celor două manșe în care trebuie să se întâlnească în turul II al EHF European Cup (a treia competiție valorică intercluburi de pe continent). Astfel, clubul israelian a fost de acord să dispute ambele meciuri în deplasare, în Sala Sporturilor Lascăr Pană din Baia Mare.

 

Meciul tur va avea loc în 22 octombrie (vineri), iar returul în 23 octombrie (sâmbătă), ora de începere a meciurilor fiind 16.00. Ambele meciuri vor fi arbitrate de o brigadă din Croația formată din Ante Mikelic și Petar Paradina (este brigada de arbitri din meciul retur disputat de Minaur în Cipru, în ediția trecută a EHF European Cup, cu Sabbianco Anorthosis Famagusta).

 

Conform hotărârii Consiliului Local Baia Mare, la meciurile internaționale ale echipelor de handbal din Baia Mare au acces doar spectatorii care plătesc 50 lei/bilet (abonamentele achiziționate fiind exclusiv pentru meciurile din campionat).

 

Adversara lui Minaur s-a calificat direct în această fază a competiției, în timp ce maramureșenii au depășit în turul I echipa bulgară HC Lokomotiv Gorna Oryahovița (cu 44-22 și 33-21). Ashdod este cel mai mare port din Israel, orașul fiind al șaselea ca mărime din țară.

 

Israelienii își dispută meciurile acasă în sala HaKiriya Arena, unde mai joacă și echipa de baschet Maccabi Bnot Ashdod și care are o capacitate de 1.534 de locuri la handbal (în plus, 666 de scaune sunt mobile și se montează doar la meciurile de baschet, crescând capacitatea sălii la 2.200 de locuri). Echipa are doar trei stranieri, doi sârbi (portarul Arsic și centrul Babic) și un muntenegrean (Vujacic). Culorile clubului sunt roșu și negru (la începuturile sale, clubul avea culorile roșu și alb).

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here