OFICIAL – Gradul de îndatorare al Băii Mari ajunge în acest an la 7,68%: Primăria trebuie plătească peste 17 milioane de lei în contul creditelor luate de la bănci

0
444

DATORIILE ORAȘULUI. În acest an, gradul de îndatorare al municipiului Baia Mare ajunge la 7,68%, iar pe parcursul celor 12 luni din 2022 Primăria trebuie să plătească în contul creditelor luate de la bănci peste 17 milioane de lei (exact: 17.057.410 lei). Din această sumă, 12,8 milioane de lei o reprezintă rate bancare, iar 4,25 milioane de lei sunt dobânzi la cele patru credite (două la BCR, două la CEC).

 

În 2021, gradul de îndatorare al orașului a fost de 6,82%, în 2020 de 4,73%, iar în 2019 de 9%. O administrație locală are dreptul să se îndatoreze până la 30% din media ultimilor 3 ani a veniturilor proprii. Problema nu constă în gradul de îndatorare, ci în faptul că în urma acestor credite nu s-a implementat niciun proiect major (cârpelile drumurilor, luminițele kitschoase, spectacolele “gratuite” și deszăpezirea supraplătită nu constituie proiecte majore de dezvoltare a urbei).

 

Gradul de îndatorare calculat la finalul lunii martie 2022 pentru administrația din Baia Mare este în scădere față de cel estimat la finele anului trecut (8,90%), în schimb cuantumul rambursărilor către bănci este în creștere (de la 16,81 milioane de lei cât era calculat la finalul anului trecut, la 17,05 milioane de lei cât este calculat la finalul lunii martie 2022).

 

Practic, în acest an, Primăria trebuie să achite băncilor o medie lunară de 1,42 milioane de lei. Simplificat, în acest an, Primăria Baia Mare trebuie să pună deoparte (presupunându-se că are de unde), pentru a-i plăti la bănci în contul creditelor luate, 47.381,7 lei pe zi, în fiecare zi (suma este echivalentă cu peste 9.583 de euro).

 

Sumele prezentate în această scriere sunt extrase din documente oficiale ale Primăriei Baia Mare, asumate prin semnătură de primarul Cătălin Cherecheș și de directorul executiv economic al instituției, Carmen Pop.

 

Subliniere: suma de mai sus nu constituie totalul datoriilor Primăriei Baia Mare, la acestea adăugându-se plățile restante (către firme, instituții care au prestat servicii sau au livrat bunuri), care la finalul lunii martie 2022 erau în cuatum total de aproape… 39 de milioane de lei (mai mari cu 5 milioane de lei decât la finalul anului trecut), din care arieratele (sume datorate și care au ieșit din termenul contractual de plată) însumau peste 9,3 milioane de lei (mai puțin cu 2,5 milioane de lei față de finalul anului trecut).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here