OFICIAL… FAMILIAL – De ce a venit, de fapt, ambasadorul Rusiei în Maramureş

1
551
Valery Kuzmin

SĂ NU NE MINŢIM. Valery Kuzmin (63 de ani), Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în România, fost șef al diplomației ruse în republica Moldova, a fost în Maramureş, la Sighetu Marmaţiei şi în Baia Mare. Opinia publică a fost dezinformată că miraculoasa vizită, „foarte importantă”, a vizat „două domenii importante: schimburi economice bilaterale şi propunerea lansată de reprezentanţii Maramureşului cu privire la o cooperare în domeniul turismului”.

 

A venit ambasadorul. Să băgăm cu toții capu-n poză…

După ce ne-am cules de pe jos de emoţie comunistoidă, ne-am întrebat ce schimburi bilaterale poate avea Maramureşul cu Rusia, în contextul în care nu ne-a dat încă nimeni afară din UE, când în relaţiile economice UE-Rusia este în vigoare un embargou bilateral. Adică noi nu importăm/exportăm nimic în Rusia, reciproca fiind valabilă. Mă rog, omul s-a întâlnit cu primarul de la Sighet, cu prefectul, cu preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş. I s-a organizat chiar şi o întâlnire (absolut fără efect, vezi explicaţia de mai sus) cu „oamenii de afaceri din Maramureşul istoric”.

 

Trecând peste aceste întâlniri, exclusiv de protocol şi fără nicio perspectivă în privinţa schimburilor de orice natură, în care unii s-au trezit ca pe vremea congreselor comuniste aplaudându-l pe Kuzmin dintr-un reflex caracteristic unei colonii de pinguini, cred că e momentul să vă spunem motivul vizitei. Unul banal, ridicat însă de autorităţi la rang diplomatic de vârf. Fiica lui Kuzmin e căsătorită cu un cetăţean ucrainean şi domiciliază în ţara cu care Rusia se află într-un conflict armat – şi nunta a avut loc la Biserica Albă (Ucraina). Aşa că a venit aproape de graniţa cu Ucraina să se întâlnească cu fiica sa şi cu familia acesteia în Sighetu Marmaţiei. A petrecut un timp cu familia şi apoi s-a-ntors în Bucureşti, la treaba pe care i-a trasat-o Moscova.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. D-aia e Romania in halul in care este, ultima tara din UE in foarte multe privinte si domenii! (uneori si Bulgaria se afla deasupra noastra). Din cauza rusofobiei stupide si lipsei unor relatii pragmatice cu marele vecin de la est! Domnule Vischi, aveti habar ce reputatie buna are mobila romaneasca in Rusia? Chiar si acum, dupa 25 de ani de la caderea URSS-ului, rusii de rand inca n-au uitat de mobila noastra?! Si asta e doar un exemplu… Tari precum Ungaria, Cehia si Slovacia au relatii mult mai apropiate cu Rusia fara sa se poata numi „colonii rusesti”. Nu uita ca aceste 3 tari au o economie mult peste a noastra! Dar romanul asa este: trebuie sa pupe fie un dos, fie altul…altfel nu se poate in mintea lui!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here