OFICIAL – După căderea Guvernului, Sorina Pintea se reîntoarce la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare

0
735

REVENIRE. Sorina Pintea, care mai ocupă pentru puține zile funcția de ministru al Sănătăţii, a precizat public că adoptarea moţiunii de cenzură și căderea Guvernului PSD determină, logic, reîntoarce sa în funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Constantin Opriş” din Baia Mare, funcție pe care a ocupat-o înainte de a fi numită ministru și din care s-a suspendat pe perioada activării în Guvern.

 

Într-un soi de dare de seamă la finalul unui mandat de ministru un an și opt luni, Pintea și-a exprimat regretul de a nu fi avut “timpul fizic de a finaliza anumite proiecte”, precizând că este nevoie de continuitate, predictibilitate și consens în sistemul românesc de sănătate, care n-ar trebui să aibă culoare politică.

 

Sorina Pintea este poate singurul ministru PSD care nu a fost vehement criticată de reprezentanții opoziției. Pe perioada în care a ocupat funcția de ministru al Sănătății, la conducerea celei mai mari unități spitalicești din Maramureș a fost numit, cu titlu interimar, în martie 2018, medicul specialist în neurochirurgie, Vasile Ioan Pop, directorul medical al Spitalului.

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here