NUMIRE – Procurorul băimărean Horațiu Ovidiu Baias trece de la șefia Interceptărilor la cea a Informațiilor clasificate din DNA

0
1472
Horațiu Ovidiu Baias (foto: adevărul.ro)

TRANSFER”. Începând de astăzi, 12 octombrie 2018, procurorul băimărean Horațiu Ovidiu Baias (49 de ani), fostul șef al Serviciului Tehnic al DNA, este noul șef al Serviciului Informațiilor Clasificate și de Centralizare a Datelor privind Corupția, serviciu din cadrul structurii centrale a DNA. Numirea a fost avizată de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și are valabilitate de trei ani, până în 12 octombrie 2021.

 

Cine este Baias

 

Horaţiu Baias este absolvent al Facultăţii de Drept a Universității Babeş Bolyai din Cluj-Napoca (promoția 1992) și are o vechime de 26 ani în magistratură, jumătate din această perioadă petrecând-o în structura centrală a DNA (din octombrie 2005, fiind numit, cu delegare, în funcția de procuror şef adjunct al Secţiei a II-a – de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie -, la acea vreme, ministrul Justiției era Monica Macovei).

 

El a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea (din 1992), apoi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare (din 1996), Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş (de unde, din funcția de procuror şef al Biroului de combatere a corupţiei şi crimei organizate, a fost delegat, în octombrie 2005, la Direcţia Naţională Anticorupţie). Are specializări profesionale în Finlanda, Spania și SUA și a fost numit expert al OECD și al Consiliului Europei în Armenia, Ucraina și Republica Moldova.

 

Ce a făcut și ce va face

 

Ultima delegare a lui Baias în funcția de șef al Serviciului Tehnic al DNA (colocvial, șef al “Interceptărilor”) a avut loc în 13 mai 2018, când a fost delegat în funcție până în 12 noiembrie 2018). Practic, Baias era coordonatorul anchetatorilor care se ocupă de filaje, interceptarea convorbirilor, instalarea de camere şi microfoane în locuri publice sau în casele suspecţilor, urmăriri de la distanţă sau echiparea denunţătorilor cu aparate de înregistrat. Conform regulementelor, procurorul de caz stabileşte planul de intervenţie şi de anchetă, având la dispoziție ofiţerul de poliţie judiciară, serviciul tehnic şi echipele operative ale SRI.

 

Începând de astăzi, Baias va avea următoarele atribuții: coordonează activitatea de protecție a informațiilor clasificate; organizează banca de date privind faptele de corupție; asigură centralizarea, analizarea și valorificarea datelor și informațiilor privind corupția și întocmește materiale de sinteză; controlează activitatea de statistică judiciară a serviciilor teritoriale ale DNA; furnizează statistici și sinteze structurilor DNA, altor instituții naționale ori organisme și organizații internaționale; desemnează persoana care urmează să fie propusă în comisia de licitații pentru achiziții informatice; înregistrează ordinele interne ale procurorului șef al DNA care conțin informații clasificate etc.

 

Locul lui Baias la șefia Serviciului Tehnic va fi luat, cel mai probabil, de procurorul Ioan Amariei.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here