NUMAI GENII – Un candidat al Coaliției pentru Maramureș s-a dus să-și ia Bac-ul înainte de alegeri, la 38 de ani, dar a fost eliminat, fiind prins copiind

9
15081
Gabriel Zetea, Mihăiță Pamfil Sână, Cătălin Cherecheș

FAPTĂ – COALIȚIA PENTRU MARAMUREȘ. Mihăiță Pamfil Sână, zis și „Bucătarul meu” (după numele restaurantului pe care-l deține), este un cetățean care a împlinit recent 38 de ani (ocazie cu care-i urăm, cu tardivitate, dar mai bine mai târziu decât niciodată, tradiționalul “Lamulțean”!). Așa cum Ana are mere, Cherecheș are 2 milioane de euro dar în mână și Zetea are 153.000 de euro dar de nuntă (ca orice alt pesedist modest din țara asta) și „Bucătarul meu” are ceva. Ambiții. Ceea ce e bine, pentru că nouă ne plac ambițioșii.

 

Ambiția lui Mihăiță „Bucătarul meu” este să-și depășească condiția și asta, în optica sa, se poate realiza doar penetrând politic administrația locală. Așa că Mihăiță Pamfil Sână, zis și „Bucătarul meu”, a reușit să aburce pe lista consilierilor locali cu care, la aceste alegeri locale, pesediștii ascunși după denumirea Coaliția pentru Maramureș vor să vă prostească, din nou.

 

Exclus din examen pentru fraudă

 

Întâiul edil al universului nostru limitat l-a proptit pe Sână pe locul 17 pe lista definitivă a consilierilor locali ai Coaliției pentru Maramureș = PSD. Sână este singurul la care în dreptul profesiei nu are înscrisă o profesie (inginer, profesor, medic, sociolog, economist etc.) ci o activitate (Administrație publică și turism). De ce s-a întâmplat asta, nu știm, profesia lui Sână fiind una la fel de respectabilă ca a celorlalți candidați pesediști și pseudo-țărăniști de pe lista Coaliției pentru Maramureș = PSD.

 

Cum a ajuns Sână pe lista Coaliției pentru Maramureș? Simplu. La jumătatea acestei luni și-a anunțat candidatura pentru funcția de primar al municipiului Baia Mare din partea Partidei Romilor Pro Europa. Candidatura sa, prezentată ca fiind prima a unui reprezentant al romilor pentru funcția de primar al municipiului reședință de județ, s-a fâsât, fix așa cum a început, rapid: după câteva zile a fost racolat de Întâistătătorul urbei, Cătălin Cherecheș, fiind înscris pe repede înainte în PNȚCD (unul dintre partidele controlate în totalitate de Cherercheș prin interfața Doru Dăncuș, zis și “Doru după Anghel”) și de acolo pe lista Coaliției pentru Maramureș de consilieri locali, un conglomerat politic eminamente electoral, controlat de edilul în funcție.

 

Deci, în câteva zile Sână n-a mai fost candidat la funcția de primar, ci de consilier local și n-a mai fost de la Partida Romilor Pro Europa, ci de la Coaliția pentru Maramureș din partea PNȚCD. Acum, ca orice candidat la funcția care îi dă dreptul să dezbată măcar de fațadă soarta municipiului reședință de județ, Sână (38 de ani) s-a gândit c-ar fi bine să-și ia, totuși, și Bac-ul. Și s-a dus la examenul din această lună.

 

Numai că a fost eliminat pe motiv de fraudă (tentativă de copiere, fiind prins cu smartphone-ul asupra lui). Așa că supraveghetorii l-au dat afară din examen pe Sână, care mai poate totuși încerca să intre în posesia diplomei peste câțiva ani, fapt care nu-l împiedică însă să decidă acum soarta unui oraș.

 

Fișă de cadre Coaliția pentru Maramureș: Mihăiță Sână

 

Mihăiță Pamfil Sână, intrat în atenția publică ca ospătar la evenimente (unul bun, zic cunoscătorii, care și-a și plătit niște advertoriale în presa locală în care era prezentat că face spectacol la evenimentele la care participă), acum, spuneam, deținător al restaurantului “Bucătarul meu” din Baia Mare, unde s-a hrănit și fostul președinte al României, Traian Băsescu. Cum a ajuns Băse’ să mănânce pe ultima terasă dinaintea ieșirii din oraș?

 

Simplu: pemepiștii ăștia din județ sunt atât zgârciți încât, pentru a nu plăti ei, l-au primit în partid pe Sână, i-au dat o funcție decorativă, de ficus (vicepreședinte al PMP Baia Mare), și au rezolvat problema. Bine, ideea de bază e că din cauza autosuficienței de care suferă împăunații din conducerea PMP Maramureș l-au dus pe președintele lor și pe fostul președinte al României în cârciuma unui cetățean condamnat penal pentru fapte violente.

 

Sână a fost vicepreședinte al PMP Baia Mare aproape un an (în perioada 2018 și 2019), după care și-a anunțat demisia din postul politic. În această perioadă pemepistă (care se suprapune și peste vizita în Baia Mare a lui Băsescu), fostul ospătarul-spectacol metamorfozat în proprietar de restaurant a reușit să fie avertizat (inițial a fost condamnat la 7 luni de închisoare cu suspendare) de instanța de judecată, printr-o sentință penală definitivă, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire și obligat să plătească daune financiare celui lovit.

 

De altfel, Sână și acum, când candidează pe lista Coaliției pentru Maramureș = PSD, este condamnat (încă nu definitiv) cu amenzi penale (sau muncă în folosul comunității) într-o altă speță pentru săvârşirea infracţiunilor tulburarea ordinii şi liniştii publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase (adică a făcut niște scandal pe la Moustache, în Centru Vechi, și crezând că aerul e poluat acolo l-a împrospătat cu spray lacrimogen).

 

După această sentință, pesedistul în cuget și simțiri Cherecheș, copreședinte al Coaliției pentru Maramureș împreună cu pesedistul Gabriel Valer Zetea, l-a premiat pe Sână “Bucătarul meu” cu un loc pe lista cinstiților aleși locali din Coaliția pentru Maramureș. Cum e sloganul (penibil) al coalițienilor? Oameni harnici, cinstiți și puternici. Atunci, bine. Știți, turcu’, pistolul, atât s-a putut… În fine, să lăsăm cârciumile, Coaliția pentru Maramureș = PSD stă bine, omul lui Cherecheș e ireproșabil, poate ajunge și consilier local, fără violență!

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

9 COMENTARII

  1. Ar trebui abordata, daca tot suntem la momentul adevarului, si cv-ul educational al dlui Ionel Bogdan, candidatul liberal la presedintia judetului. Pornesc de la o afirmatie frecenta falsa a domniei sale ca ar fi „sincaist” , jalnica imitatie a exprimarii lui JFK „Ich bin ein Berliner „. Dl Bogdan si-a inceput studiile la liceul agricol din Seini, cu probleme de corigenta urmate de un transfer la o alta unitate scolara de „top’ Liceul Sportiv, scoala unde au mai terminat si alte somitati politice. Facultatea a fost inceputa, abandonata si finalizata la „FF’ recent (2016?), pentru a nu avea un parcurs educational incomplet. Sper sa publicati si aceste informatii, evident dupa verificarea lor!

  2. Cu invidie profesională, vă felicit pentru scriitură. Depășește cu mult subiectul (prea populist pentru mine). De manual! Vă urmăresc cu mare plăcere, cu curiozitatea profesionistului care găsește extrem de rar exemple de urmat. Am găsit unul dintre puținele din țară tocmai în Maramureș. Clopu’ jos!

  3. Domnule Vischi, acest cetățean fara bacalaureat la 38 de ani care a vrut să fure, ca un candidat al Coaliției pentru Maramureș, va atacat într-o pseud-filmare, proastă calitativ, de pe FB, plătită colegului dvs de breaslă, comprimisul și profund epilatul Adrian Rusu, amândoi aflându-se cu familiile într-o excursie plătită probabil de candidat, la Băile Felix. Sigur, pseudojurnalistul care cerșește publicitate nu l-am întrebat pe dl ospătar de ce nu și-a dat bacalaureatul până la 38 de ani? O fi prost, sau ocupat să comită infracțiuni pentru a intra în coaliția lui Cherecheș și Zetea, sau și una și alta, așa cum pare? De aia? Ce părere aveți?

  4. Pamfile, ce făcuși tati? Te prinseră caralii? Păi vezi Pamfilică, nu era mai bine să rămâi ceea ce ești și să faci ceea ce știi, adică să debarasezi tu 9 farfurii c-o mână și cu cealaltă să duci ciubucu’? Păi vezi, dacă ești fraier, te duci tu de la bine la Bac?

  5. Gata, l-ați făcut celebru pe un ospătar . Și cu ocazia asta am aflat și noi de ce i-a pus Zetea pe listă pe pesediștii lui : ăia nu îndeplineau condițiile de exigență ale Coaliției pt MM, aveau bacul luat la 18 ani.

  6. Domnule Beres comentariul dvs. e superb.Va rog sa acceptati o completare bazata pe logica.Acest semianalfabet ,Sana, e omul lui Zetea si a lui Ioachim Fat pupilul acestuia.Ei mananca la ,,Bucatarul meu,,. Acolo i-a introdus pe porumbei Jonny din Chelinta dupa ce l-au numit vice la judet.Chereches e prea rafinat pentru perisoarele asului de trefla.Credeti-ma si tunsoarea e din Ulmeni asa ca la salonul celebru de frizerie ,,Le coq mistique,,.Omul nu avea scris nimic pe telefon.El citea subiectele tatuate cu chibrit pe cubitus si radius.E omul lui Zetea e clar.La asta daca ii iei analize iese cu steroizi ca pe vremea cand REMIN Baia Mare a fost gasita dopata atat la nivel de jucatori cat si la nivelul conducerii clubului.Deci e de la pesedisti!
    Nu-l bagati pe Cata, cu transpirati de genul asta.Cu respect pentru baimareni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here