NOUL CONTRACT – Consilierul local Gavra: McDonald’s trebuie să plătească mai mult la bugetul municipiului Baia Mare, până acum a plătit puțin

1
6244

McDONALD’S BAIA MARE. McDonald’s, unul dintre cele mai importante money maker-uri (afaceri deosebit de profitabile) la nivel mondial, a pătruns pe piața din România în 16 iunie 1995 (când au deschis primul restaurant cu servire rapidă – fast-food – la parterul Complexului Comercial Unirea din București, pe fosta locație a unui de magazin de geamuri).

 

Venirea Mc Donalds în Baia Mare

 

În Maramureș, holdingul american a deschis primul fast-food în anul 1999 (în plină inflație și impredictibilitate economică), în centrul municipiului Baia Mare, pe Bulevardul Unirii 8A, în parcul de lângă Magazinul Universal Maramureș. La acea vreme, administrația publică locală, controlată de edilul Cristian Anghel, a întâmpinat opoziția unei părți a cetățenilor, care nu erau de acord cu distrugerea părculețului în care exista un ceas floral, considerat un simbol pentru localnici.

 

Totuși, pentru că în strategia McDonald’s primează locația (iar cea aleasă era la km 0 al orașului), iar pentru că în strategia administrațiilor locale primează banii, proiectul a fost implementat, iar contestațiile cetățenilor s-au stins la fel de repede cum au început, după promisiunea lanțului american că va monta în oraș în schimbul ceasului floral demontat/distrus alte 5 ceasuri.

 

Și au montat cinci “chinezisme” (ceasuri electronice din plastic montate pe niște inestetici stâlpi din țeavă), care s-au stricat în primul an, au fost demontate și aruncate la gunoi. Dar deja era liniște-n urbe, deci realizarea/schimbul/trocul nereușit a fost trecută în uitare.

 

Ce a câștigat orașul

 

Contractul pentru concesionarea respectivului teren, în suprafață de 1.600 mp din centrul orașului, a fost semnat la 1 ianuarie 1999. În fapt, Primăria Baia Mare nu a concesionat terenul, ci l-a dat în folosință pentru 25 de ani (până la 1 decembrie 2023), constituind un drept de superficie cu titlu oneros, asociindu-se (scriptic, în participațiune) cu McDonald’s (prin firma care gestionează marca fast-food în România, Premier Restaurants SRL).

 

Practic, orașul a dat un teren de 1.600 mp în centrul orașului, iar McDonald’s trebuia să-i plătească 1,75% din vânzările nete lunare, suma minimă fiind de… 15.000 lei/an. Adică 1.250 lei pe lună. Sigur, McDonald’s, care în Baia Mare vinde fast-food-uri de circa 14 milioane de lei pe an (cu o medie de peste 1,15 milioane de lei/lună), plătește mai mult, însă tot extrem de puțin. Respectiv, în 2021 a plătit orașului 242.016,23 lei (adică partea sa de “asociat”, de 1,75%, din totalul vânzărilor nete).

 

Acest contract, benefic pentru McDonald’s și prost pentru orașul care i-a livrat holdingului american 1.600 mp în centrul municipiului în schimbul a vreo 20.000 lei/lună, se va finaliza, precizam, în 1 decembrie 2023.

 

Ce s-a pregătit

 

Prevăzător, ca orice antreprenor străin care face în România profit net de peste 400.000 lei pe zi (!), McDonald’s (prin sereleul Premier Restaurants România) vrea să se asigure că parteneriatul (dreptul de superficie) cu administrația Băii Mari continuă și din din decembrie 2023 încolo.

 

În consecință, administrația urbei, controlată acum de edilul Cătălin Cherecheș, a pregătit un contract nou, pe 15 ani, care prevede plata de către McDonald’s a unei sume fixe (derizorie, de 96 lei/mp/an) raportată exclusiv la suprafața restaurantului (adică a construcției) + tradiționalul procent de 1,75% din vânzările nete, dar nu mai puțin de 17.000 lei/lună.

 

Bine, acum, după ce am râs toți cei care înțelegem șmenurile fiscalo-administrative făcute în urbea a cărei administrație are în frunte un ditamai doctorul în economie (Cătălin Cherecheș), să explicăm pentru cetățenii mai puțin familiarizați cu principiile economice.

 

Suma fixă de 96 lei/mp/an, aplicabilă DOAR terenului concesionat de sub construcție, este, de fapt, suma prevăzută de o hotărâre a Consiliului Local Baia Mare care datează din anul 2018. Numai că această hotărâre se referă la terenul de sub blocurile de locuințe. Să raportezi/echivalezi o afacere a unui money maker ca McDonald’s la micile afaceri de la parterul blocurilor este, din punct de vedere economic, fie eroare de percepție, fie una generată de neștiință, fie premeditarea prejudicierii potențialului real de încasare al unui bun public (al terenului orașului, în acest caz). Conform acestui calcul, McDonald’s ar trebui să plătească doar pentru cei 343 mp ocupați de construcție, deși folosește un teren de 1.600 mp. Adică va plăti sub 33.000 lei/an.

 

Apoi, stabilirea sumei minime pe care McDonald’s este obligată contractual să o plătească la bugetul orașului (17.000 lei/lună) face parte din același registru exprimat mai sus. De ce? Pentru că aceasta a fost calculată raportându-se procentul (de 1,75%) la… cele mai proaste vânzări ale fast-foodului din istoria sa: luna februarie 2021 (când au fost în vigoare restricțiile pandemice). Simplificat: raționamentul de calcul este carcateristic unui avocat/negociator al firmei americane, nu al unei entități (Primăria Baia Mare) care ar trebui să slujească intereselor cetățenilor urbei, implicit să facă eforturi de a atrage cât mai mulți bani la bugetul de dezvoltare al orașului.

 

Perfect, acum să conchidem: pentru că Baia Mare i-a dat 1.600 mp în cea mai bună zonă a orașului, conform noului contract, din decembrie 2023, McDonald’s ar urma să-și exprime financiar recunoștința plătind la bugetul local al urbei circa 237.000 lei/an.

 

Reacția consilierilor locali

 

Consilierul local Bogdănel Gavra a precizat pentru 2mnews că acest proiect de hotărâre pe care Executivul Primăriei se pregătea să-l introducă la votul aleșilor locali a fost amendat în comisia juridică.

 

Nu am considerat nici corect, nici în beneficiul cetățenilor proiectul, de aceea am propus colegilor din Comisia juridică ca firma să plătească taxa de concesiune de 96 de lei/mp/an pe întreaga suprafață pe care o gestionează, de 1.600 mp.
De asemenea, am propus ca suma variabilă, de 1,75% din valoarea netă a vânzărilor/an, să fie ajustată la 2%, iar suma minimă a acestei variabile să nu fie raportată la cea mai mică valoare lunară a anului trecut, ci la media lunară a anului trecut, adică la 20.000 lei/lună (față de 17.000 lei/lună cât prevede proiectul inițial).
Toate cele trei amendamente au trecut, respectiv colegii din Consiliul Local care compun Comisia juridică le-au aprobat și vor fi prezentate ca atare la votul final, cel din plenul Consiliului, a declarat consilierul local Gavra.

Surse din forul deliberativ al orașului au precizat pentru 2mnews că amendamente similare s-au depus și în celelalte comisii ale Consiliului Local, respectiv cele de buget-finanțe și urbanism.

 

Conform amendamentelor propuse de Gavra, orașul ar urma să încaseze de la McDonald’s, în loc de minimul estimat de Executivul Primăriei, de circa 237.000 lei/an, un minim de 393.600 lei/an. Ceea ce tot nu e mult pentru o firmă căreia i s-a dat fără nicio licitație un teren de 1.600 mp în centrul orașului, teren pe care generează afaceri care totalizează aproape 14 milioane de lei pe an. Dar reprezintă o creștere de 40% față de ce și-a propus Executivul Primăriei, controlat de primarul Cherecheș.

 

Despre McDonald’s
McDonald’s este cel mai mare și mai cunoscut lanț de restaurante cu servire rapidă (fast food) din lume, operând peste 30.000 de restaurante în peste 120 de țări. În România, anul trecut, firma care gestionează McDonald’s a avut o cifră de afaceri de aproape 1,15 miliarde de lei și un profit net de peste 146 de milioane de lei.
Acest tip de afacere a fost generată în 1948 de frații Richard „Dick” și Maurice „Mac” McDonald, care aveau un restaurant în San Bernardinio – California (SUA). Aceștia au implementat strategia fast food – conform acesteia, având un meniu limitat (ca număr de produse), la prețuri mici și cu procedee sistematizate de preparare a produselor, numărul clienților creștea exponențial.
Totuși, afacerea McDonald’s nu a fost fondată de frații creatori ai sistemului fast food, ci de Ray Kroc, care în 1954 a întrevăzut potențialul acestui tip de restaurant cu servire foarte rapidă a mâncării și a semnat un contract cu frații McDonald prin care avea permisiunea acestora de folosi acest sistem. Primul restaurant fast food McDonald’s a fost deschis de Kroc în 1955, în Des Plaines (statul Illinois – SUA). Iar restul, așa cum se spune, e istorie.

* Foto: @baiamarepoze.blogspot.com

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. De ce nu măcar 5%?!?!?! E de știut, e clar, că cineva trage sforile (sau… frânghiile!)!!! De ce nu se face o licitație pentru un nou contract de închiriere???????? Nu e conform cu democrația (americană)?! 😠😡

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here