NEFEZABIL – Federaţia de rugby vrea să construiască în Baia Mare o bază sportivă cu teren și pistă de atletism, cu o finanțare de sub 700.000 de euro

0
456

LĂUDABIL, DAR IMPOSIBIL. Federația Română de Rugby (FRR) a anunțat depunerea la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a documentelor pentru obţinerea a 18 milioane de euro în vederea construirii, în perioada 2022-2025, a 26 de baze sportive în tot atâtea localități, printre care și Baia Mare – practic, sunt vizate toate cele 26 de localități în care se practică rugby-ul: Baia Mare, Bucureşti, Timişoara, Cluj, Galaţi, Gura Humorului, Suceava, Arad, Sibiu, Constanţa, Mangalia, Iaşi, Alba Iulia, Braşov, Ploieşti, Oradea, Pantelimon, Măgurele, Paşcani, Tecuci, Brăila, Mogoşoaia, Bârlad, Năvodari, Petroşani, Craiova.

 

Inițiativa, lăudabilă prin faptul că vizează, prin dezvoltarea infrastructurii sportive, creşterea numărului de secţii sportive, de sportivi, antrenori şi instructori, este însă nefezabilă din cauza costurilor. Dacă finanțarea europeană nearambursabilă vizată este estimată pentru a acoperi, ca în cazul majorității proiectelor europene, 98% din investiție, iar proiectul acestor baze sportive este unul tip (unic) – așa cum rezultă din comunicarea oficială -, atunci suma pe care a gândit-o federația pentru construcția unei baze sportive este de circa 700.000 de euro, bani insuficienți pentru ceea ce și-a propus conducerea rugby-ului românesc.

 

Conform proiectului, din acești bani ar urma să fie construite: un teren de rugby/fotbal de dimensiuni omologate, pistă de atletism, pistă de elan pentru sărituri în lungime şi groapă de sărituri, gard de protecţie în spatele buturilor de rugby, clădire de vestiare, care are deasupra ei lojă pentru oficiali și două tribune metalice cu capacitatea de 624 de spectatori. În aceste condiții, cei 700.000 de euro sunt insuficienți.

 

Exemple: acum, proiectul tip al Companiei Naționale de Investiții pentru bază sportivă cu tribune de doar 500 de locuri (care conține un teren de fotbal cu dimensiuni omologate, un teren mic – pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis -, clădire pentru vestiare, zona administrativă și parcare costă aproape 2 milioane de euro.

 

Suplimentar: președintele FRR, Alin Petrache, a dat exemplu în acest scop (al construirii a 26 de baze sportive cu 18 milioane de euro) baza sportivă de la Iclod (jud. Cluj), spunând că “acolo este un complex sportiv extraordinar, un model pentru ceea ce ne-am dori să avem în toate oraşele ţării”.

 

Bine, trecem peste aspectul discutabil al aprecierii (pentru că nu e deloc “extraordinar”, ci un complex bun pentru o comună), acolo s-a construit în 2016 (rețineți, în urmă cu 5 ani) o bază sportivă cu teren SINTETIC, tribune cu 650 locuri, vestiare și o pistă tartan de alergare cu lungimea de… 100 metri (în faţa tribunei oficiale). Repet, pentru o comună e lăudabil, pentru o bază sportivă “extraordinară”…

 

Baza de la Iclod a costat circa 425.000 de euro în 2016. În 2017, după doar câteva luni de funcționare, Primăria a mai investit circa 55.000 de euro pentru a înlocui gazonul sintetic (care a fost unul doar de fațadă/prezentare, pentru că urmau alegerile locale și edilul local trebuia să arate finalizarea grandioasei investiții) și pentru a completa tot ceea ce nu a fost cuprins la inaugurarea grăbită de campania electorală (instalație de sonorizare, dotări interioare în vestiare etc.). Să conchidem: baza de Iclod, extraordinară în opinia președintelui FRR, a costat 480.000 de euro la prețurile din urmă cu 5 ani.

 

În plus față de aceasta, FRR vrea să construiască o pistă de atletism, pistă de elan/groapă pentru sărituri în lungime, gard de protecţie în spatele buturilor de rugby și lojă pentru oficiali deasupra vestiarelor. Imposibil.

 

La final, accentuăm: este o inițiativă mai mult decât lăudabilă și necesară proiectul FRR de a edifica 26 de baze sportive pentru dezvoltarea rugby-ului (mai ales din finanțări europene nerambursabile), costurile însă sunt mult mai mari decât cele anunțate.

 

Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here