MODIFICAREA SISTEMULUI – Parlamentarii PNL de Maramureș îi încurajează pe cetățeni să vină cu propuneri la legile educației aflate în consultare publică

0
313
Cristian Niculescu-Țâgârlaș și Călin Bota

PNL MARAMUREȘ. În contextul actual, în care sistemul de învățământ din România a suferit în ultimii ani mai multe modificări legislative și măsuri care au condus la un cadru legislativ incoerent, confuz, cu rezultate care au creat nemulțumiri atât în rândul elevilor, cât în rândul profesorilor și părinților, este necesară o reformă a legilor educației, care să creeze un nou cadru educațional în România și care să ducă educația din România la un alt nivel.

 

În acest sens, Partidul Național Liberal vine acum în fața românilor cu un proiect care să ofere o reformă a sistemului și a curriculumului educațional din România, cu măsuri care să reconstruiască, pe principii solide, legile educației, astfel încât nevoile elevilor, studenților, profesorilor și, nu în ultimul rând, ale părinților, să fie acoperite.

 

Despre noile proiecte care vizează sistemul educațional au vorbit astăzi parlamentarii PNL Maramureș Călin Bota și Cristian Niculescu Țâgârlaș cu ziariștii maramureșeni, în cadrul unei conferințe de presă.

 

Elemente esențiale din Legea Educației au devenit contradictorii, aplicându-se foarte greu ori practica unanim acceptată în domeniul legislativ este că o lege trebuie să fie ușor de aplicat și de înțeles de toată lumea. Aceasta a fost premisa reformei educației propusă de Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu și susținută de Președintele Klaus Iohannis, a transmis senatorul Cristian Niculescu Țâgârlaș.

Călin Bota, deputat PNL Maramureș, a făcut un apel către toți cetățenii interesați să transmită opiniile lor cu privire la reforma Educației.

 

Aștept ca toți cei care sunt interesați să transmită propunerile lor pe www.legile-educatiei.pnl.ro pentru că avem și noi anumite opinii pe diferite subiecte, dar pe care le vom contura în perioada următoare în raport și cu ceea ce primim din societatea civilă, pentru că sunt cadre didactice, părinți, administrații publice, dar și copii care își vor expune opiniile pe acest subiect și care trebuie ascultați, a declarat deputatul Călin Bota.

Conform măsurilor propuse, vor fi create programe speciale pentru prevenirea și reducerea abandonului școlar şi va fi crescut nivelul de alfabetizare funcţională a elevilor. Noua lege prevede crearea unei Platforme naţionale de alfabetizare funcţională, care va oferi instrumentele potrivite pentru fiecare elev și pentru fiecare şcoală să-şi ajute beneficiarii să performeze.

 

Progresul fiecărui elev va fi mai ușor de făcut prin crearea portofoliului personal educațional. Acesta va cuprinde datele începând de la grădiniță și va fi folosit pentru a fi observat traseul elevului: performanțe, probleme și orientarea pe care a avut-o de-a lungul anilor de studiu.

 

La finalul gimnaziului, consilierul școlar și dirigintele vor emite părinților o recomandare  cu caracter orientativ, nu obligatoriu, care va avea în vedere opțiunile educaționale și profesionale ulterioare. Aceasta fi întocmită prin consultarea profesorilor de la clasă, a fișei matricole și a unei evaluări specifice.

 

Și pentru profesori sunt îmbunătățiri clare, potrivit noii legi. Profesorul debutant va avea un salariu egal cu cel mediu brut pe economie. Prin urmare, putem vorbi despre un salariu care se poate apropia de 4. 000 de lei. Totodată, va exista și o reformă a funcțiilor din domeniul educație – mandatul de rector va fi de 5 ani, cu o limită de mandate asumată de fiecare universitate.

 

Abandonul universitar este, de asemenea, prevăzut în noua Lege a Educației. Reducerea abandonului universitar va fi realizată prin instituirea unui program naţional de prevenire: Programul Naţional de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU), care va beneficia anual de o finanțare de 200 milioane de lei.  Va exista și programul ”A doua şansă”, dar și implicarea cadrelor didactice, astfel încât studenții să nu abandoneze cursurile.

 

În noua lege, plagiatul se sancționează cu retragerea titlului de doctor și sunt prevăzute mecanisme mai eficiente pentru identificarea abaterilor din doctorate. Măsurile precizate sunt doar o parte din cele prevăzute în proiectul de reformă a Educației pentru mediul preuniversitar și universitar din România. Modificările propuse la Legea Învățământului vor reforma și vor îmbunătăți sistemul educațional existent în România.

 

Biroul de presă PNL Maramureș



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here