MODIFICARE – Ce strategie se pregăteşte pentru reintroducerea Remin în circuitul economic: creditorii să devină acţionari

0
691

PROIECT. Legea insolvenţei va fi modificată în aşa fel încât mai multe companii de stat, printre care şi Compania Naţională a Metalelor Preţioase și Neferoase Remin SA Baia Mare, ar putea avea o nouă posibilitate de scăpa de datoriile bugetare şi a fi reintroduse în circuitul economic.

 

Remin SA Baia Mare se află în perioada de observație, înaintea depunerii planului de reorganizare judiciară a companiei. Conform actualei legislaţii, măsurile pentru stingerea creanţelor sunt: împrumuturi sau atragere de capital prin majorarea capitalului social (variantă neviabilă în cazul companiei din Baia Mare); vânzarea sau darea în plată a bunurilor din patrimoniul companiei în contul creanței; fuziunea sau divizarea; emiterea de titluri de valoare (cu excepția conversiei creanțelor bugetare în titluri de valoare).

 

Ei, în modificarea legii insolvenţei, planul de reorganizare judiciară va putea include şi convesia creanţei bugetare în acţiuni sau titluri de valoare. Această nouă procedură ar permite (cu aprobarea AGA) conversia în acţiuni a creanţelor deţinute de stat, inclusiv de autorităţile locale, şi apoi majorarea capitalului social al societății. Simplificat, creditorii (primării) vor primi în contul datoriilor pe care le au de recuperat de la Remin acţiuni la companie.

 

Fosta companie minieră Remin SA, societate cu capital integral de stat care până în 2005 a fost principalul agent economic din judeţ, a intrat în 2009 în procedură de insolvenţă şi îşi desfășoară activitatea sub conducerea administratorului special (dr. av. Manuela Sîrbu) şi supravegherea administratorilor judiciari (Pareto Grup IPURL – Liliana Iancu – și Pro Insolv IPURL – Ioan Coman).

 

2mnews



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here