MIZA – Începe unul dintre cele mai mari procese colective din județ: 344 de maramureșeni au dat în judecată 19 primării

1
3758

LITIGIU. Începe unul dintre cele mai mari procese colective din Maramureș: 344 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav, care sunt angajați în funcția contractuală de execuție în 19 primării din Maramureș au dat în judecată autoritățile publice locale, miza fiind recuperarea unor drepturi financiare.

 

Cei 344 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav sunt reprezentați în instanță de Uniunea Sindicală Cartel Alfa Maramureș și au dat în judecată administrațiile publice locale în care sunt angajați, cerându-le să le plătească (și retroactiv) un spor de 15% din salariul de bază care este acordat, conform legii, “pentru activitatea desfășurată în condiții periculoase sau vătămătoare”. Conform legislației, asistentul personal este distins “ca serviciu social destinat persoanelor cu handicap la domiciliu”.

 

În speță sunt implicate primăriile (reprezentate de primari) din UAT-urile: Baia Mare, Târgu Lăpuș, Baia Sprie, Seini, Tăuții Măgherăuș, Dragomirești, Cernești, Băiuț, Budești, Bârsana, Dumbrăvița, Strâmtura, Poienile de sub Munte, Valea Chioarului, Bicaz, Coaș, Cicârlău, Lăpuș și Copalnic Mănăștur.

 

Fiind înregistrat ca litigiu de muncă, procesul va fi judecat la Secţia I Civilă a Tribunalului Maramureș. Bogdan Hossu, președinte Cartel Alfa Maramureș, a precizat, pentru 2mnews, că acest proces a fost deschis pentru că “respectivele primării nu au plătit asistenților personali – care nu trebuie să fie neapărat asistenți personali profesioniști, dar care nu sunt percepuți ca angajați ai administrațiilor locale, deși sunt -, sporul de 15% din salariul de bază stabilit în 2018, prin Hotărârea de Guvern nr. 153”.

 

De ce s-a întâmplat asta

 

Pentru că după emiterea respectivei Hotărâri de Guvern au existat divergențe de opinii în cadrul unor primării în vederea legalității acordării acestui spor, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, prin Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi, a confirmat că sporul de 15% acordat asistenților personali este legal și poate fi acordat de primării.

 

În urma apariției acestei problematici, 2mnews a aflat, pe lângă opinia legiuitorului (care consideră că sporul poate fi de până la 15%, fiind stabilit de autoritatea publică locală/primărie), și argumentul unor autorități publice locale de a nu acorda acest spor: acestea consideră că sporul este doar pentru asistenții personali profesioniști și nu au solicitat suplimentarea fondului de salarii de la Ministerul Muncii și Justiției Sociale (așa cum ar fi putut, însă pentru asta trebuia să ceară Direcției de Sănătate Publică să expertizeze respectivele locuri de muncă, conform Legii nr. 153/2017 și al HG-urile 569/2017 și 153/2018, și să atașeze solicitării respectivele expertize) implicit acestea, logic, nu au banii necesari în bugete.

 

În variantă prescurtată: parlamentarii au aprobat o potențială majorare salarială a acestei categorii de angajați (asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav), însă au făcut legea atât de prost, încât această majorare poate să nu fie aplicată. Un singur exemplu: unii primari (care au avut sfătuitori buni, respectiv secretari ai UAT-urilor, și care au solicitat DSP-urilor să facă respectivele expertize, pentru a putea cere, în baza legii, suplimnetarea fondurilor pentru plata salariilor asistenților personali) au primit următorul răspuns de la DSP: Nu putem face exertiza, pentru că… n-avem în schema de personal/structura organizatorică un medic de medicina muncii.

 

Subliniere: acesta nu este cel mai mare/numeros proces colectiv din instanțele din Maramureș, ci unul din ele (de exemplu, pe rolul Tribunalului a fost înregsitrat în proces în care 486 de angajați ai Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare, reprezentați de Sindicatul Sanitas, au dat în judecată administrația unității spitalicești pentru obținerea voucherelor de vacanță). A fost reliefat prin această scriere, nu doar pentru impactul social, ci și prin numărul mare de primării reclamate că ar încălca legea.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

  1. Dar trebuie proces separat cu fiecare angajator.
    Iar expertizările nu au fost cerute , pentru că DSP care trebuie sa le efectueze, solicita angajatorilor Fise de Risc. Acestea trebuiau făcute de angajator și verificate de ITM.
    Nu au fost făcute și nu a fost nimeni deranjat de inexistentă lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here