MIMAREA UNEI INVESTIȚII – Ce se mai întâmplă cu împotmolitul proiect de modernizare a Gării CFR din Baia Mare, o rușine, ca o haltă din Lumea a III-a

0
3213

GARA CFR BAIA MARE. În 2019, Compania Națională de Căi Ferate CFR a anunțat demararea proiectului de modernizare a 47 de stații de cale ferată, prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Cu această ocazie, au fost lansate licitațiile în vederea  elaborării studiilor de fezabilitate pentru primele 24 de stații de cale ferată, printre acestea fiind nominalizată și Gara Baia Mare.

 

Anterior acestei fapte de vitejie neasemuită, în 2017, ca orice vasal umil, șefii de la CFR au plătit tributul aferent stăpânitorilor din protectoratul UE, respectiv a cerut consultanță de la JASPER (abrevierea de la Joint Assistance to Support Project in European Region, biroul regional de consultanță al băncilor europene BEI și BERD și al CE, un fel de consultanţă românească la consultanţa europeană), care a decis cooptarea unor experți străini pentru a vedea cum să se realizeze achiziția SF-urilor din prezenta speță (sigur, nu gratis, vasalul plătește – în cazul de față, prin CFR).

 

Slalom uriaș printre hârtii minore

 

În perioada decembrie 2017 – martie 2018, experții cooptați de JASPER au fost la fața locului (și la Gara Baia Mare) și în iulie 2018 au prezentat un raport final (adică ce trebuie făcut). După ce a cugetat JASPER, a decretat: CFR să refacă documentația pentru licitația SF-urilor pentru modernizarea gărilor. Vasalul a executat și în 2018 a demarat licitația pentru SF-uri.

 

La vremea respectivă, la nivelul Ministerului Transporturilor se estima că deschiderea ofertelor va avea loc “în primul semestru al anului 2019”. Numai că procedura a fost anulată, retrasă, documentația  a fost din nou refăcută, reintrodusă în licitație în iunie 2019, retrasă din nou în iulie 2019, refăcută și reintrodusă (numărați dumneavoastră a câta oară) în licitație.

 

În toamna anului 2019 (ce atâta grabă!?), la 17 octombrie 2019, CFR a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate privind modernizarea/reabilitarea stației de cale ferată Baia Mare cu firma ieșeană 3D Arhigrup SRL, controlată de Cristinel Constantin Slătineanu (poate și pentru că îndeplinind cerințele și fiind unicul ofertant n-a mai fost o deliberare dificilă). Firma a făcut SF-ul, l-a finalizat în septembrie 2021, a încasat 588.450 de lei pentru asta, ura și la gară!

 

Studiul de Fezabilitate preliminar a fost avizat de Consiliul Tehnico-Economic Regional al CFR, iar în mai 2022 firma ieșeană a obținut autorizațiile, certificatele, avizele necesare investiției (printre care și Certificatul de Urbanism). Oficial, având SF-ul și documentațiile, dacă ar avea bani, CFR ar putea introduce lucrarea de modernizare în licitație. Dar n-are (și) pentru Gara din Baia Mare, care e perceput ca un fel de urbe de mâna a doua la București, și o tot întind cu hârtiile cât se poate de mult.

 

Pentru că n-are bani de construit/modernizat această rușine de gară, CFR a transmis că… lucrează la revizuirea documentațiilor aferente SF-ului pentru care statul a cheltuit peste o jumătate de milion de lei. Pentru că, logic, costurile nu mai sunt de actualitate, documentațiile/avizele sunt expirate… deci cheltuiala a fost inutilă.

 

Asta este starea actuală a proiectului de modernizare a Gării Baia Mare: se revizuiesc documentațiile din SF, pentru că au expirat de când au fost eliberate. Pe principiul „Mircea, Mircea, fă-te că lucrezi!”. Simplificat: nu se face nimic semnificativ, acest proiect fiind, ca multe alte sute de mii din țara aceasta, doar altul în care se îngroapă o grămadă de bani publici în hârtii, care rămân ca un oracol uitat în vreun sertar, pe post de piedică-n calea uitării.

 

Proiectul și clădirea

 

Potrivit proiectului, se vizează repararea clădirilor, crearea de facilităţi pentru persoanele cu mobilitate redusă, înălţarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din staţii, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare, asigurarea sistemelor de ventilaţie şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante, modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător, înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj.

 

Clădirea Gării Baia Mare a fost proiectată de Valeriu Chiricuță și Virgil Fierbințeanu de la IPCF București, construită în aproape 2 ani (începând din 1966). Complexul CFR (clădirea gării, ca atare) a fost inaugurat la 31 ianuarie 1968, ora 10.00, în prezența adjunctului ministrului Transporturilor de la acea vreme, Iancu Constantin, și a comuniștilor din fruntea orașului (Ioan Vijdeluc, prim-secretarul Comitetului Municipal PCR Baia Mare) și al județului (Gheorghe Blaj, prim-secretarul Comitetului Județean PCR Maramureș).

 

Exceptând reparații minore cu investiții nesemnificative, timp de 54 de ani nu s-a făcut nimic la acea clădire, care nu s-a prăbușit până acum nu pentru că a avut grijă cineva de ea, ci pentru că a fost proiectată și construită în stil sovietic: să reziste (de exemplu, marchiza de la scările de acces a tunelului are o placă continuă din beton-armat cu o lățime de 6,80 metri, rezemată pe stâlpi metalici fabricați din țevi de oțel).

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here