MARTORUL PLM – Senatorul PSD Liviu Marian Pop însoțit de avocat, la DNA în dosarul în care Sorina Pintea e acuzată de luare de mită în formă continuată

1
2608
Liviu Marian Pop

CITAT LA DNA. Senatorul PSD Liviu Marian Pop, zis PLM, a fost chemat astăzi, 9 martie 2020, în calitate de martor, la sediul DNA în legătură cu dosarul în care Sorina Pintea este acuzată de luare de mită în formă  continuată. Citarea lui Pop, previzibilă, vine ca urmare a acuzațiilor fiului fostei ministru al Sănătății și manager a Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare, privind implicarea lui Pop în acest caz.

 

Deși a fost citat ca martor, în mod atipic, senatorul pesedist Pop a venit la DNA însoțit de avocat. Vă reamintim că imediat după reținerea Sorinei Pintea de DNA pentru luare de mită, fiul acesteia, Ionuț Pintea, a afirmat într-o filmare pe care a făcut-o publică că, la solicitarea senatorului Pop s-a întâlnit cu denunțătorul Mihai Coste, care i-a spus că anterior sumei de 120.000 de lei pe care i-a dat mamei sale, i-a mai trimis acesteia încă de două ori bani, prin sentorul Pop.

 

Pop a respins acuzațiile, declarând că o să-l acționeze în judecată pentru că are “de apărat o imagine cât Casa Poporului”.

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here