MAREA FINALĂ – Detalii inedite despre meciul tur al finalei EHF European Cup: Nærbø IL (Norvegia) – Minaur Baia Mare (România)

0
332

FINALA EUROPEAN CUP. În zilele premergătoare finalei EHF European Cup 2022 la handbal masculin, în care se vor confrunta pentru trofeu Minaur Baia Mare și echipa norvegiană Nærbø IL (acronimul de la Idrettslag – care însemnă club/echipă sportivă), 2mnews a publicat informații și detalii (unele inedite) despre organizarea meciului tur la DNB Arena (4.000 locuri) din Stavanger, echipe și localitățile implicate. Această scriere este parte din promisiune.

 

Înaintea meciului tur al finalei, clubul norvegian și-a informat fanii că fosta jucătoare norvegiană Camilla Herrem, care a jucat la Baia Mare împreună cu soțul ei, fost jucător și la Nærbø, Steffen Stegavik, a explicat că a juca în Sala Sporturilor din Baia Mare „a fost unul dintre cele mai tari lucruri pe care le-a experimentat în carierea ei de sportivă”, datorită atmosferei create de publicul băimărean. Acesta a fost argumentul prin care Nærbø și-a chemat fanii la meci, pentru a crea un suport similar la care vor avea parte cei de la Minaur în meciul retur de la Baia Mare, precizând că acest aport poate fi hotărâtor/decisiv pentru stabilirea echipei care va cuceri trofeul european în ultimul weekend al lunii mai.

 

Meciul tur din sala din Stavanger este promovat prin afișul oficial (pe care-l aveți în fotografie), pe care sunt jucătorii Ole Naerland (23 de ani, pivot, 16 goluri în actuala ediție a EHF European Cup) și Milan Kotrc (Minaur, 33 de ani, extremă dreapta, 57 de goluri, de origine cehă). Dacă alegerea lui Kotrc este explicabilă (prin faptul că este golgheterul echipei Minaur în această ediție a cupei), opțiunea reprezentării clubului gazdă de tânărul pivot Naerland suprinde.

 

O posibilă explicație ar fi că acesta este modul clubului norvegian de a-și arăta aprecierea față de Naerland pentru prestația sa din returul semifinalei, când a fost cel mai bun om al lui Nærbø, marcând 7 goluri (din 8 șuturi la poartă) în meciul decisiv – cele mai multe, alături de Tord Aksnes Lode, extremă dreaptă și al doilea golgheter al echipei (de altfel, norvegienii marchează cele mai multe goluri de pe extrema dreaptă, legea făcând-o Lode și TheodorSvensgård, de pe centru, prin Tord Haugseng, și de pe extrema stângă, prin John Thue).

 

Câteva informații despre organizarea meciului tur, în DNB Arena din Stavanger (sală cu 4.000 de locuri pe scaune, s-au vândut deja peste 3.000 de bilete). Un bilet costă între 335 și 200 de coroane norvegiene (depinde de poziția locului în sală), echivalentul a circa 164 de lei, respectiv 98 de lei (pentru comparație, biletele la meciul retur, de la Baia Mare, costă 25 de lei). Există limită de vânzare, o persoană putând achiziționa cel mult 10 bilete la meciul tur din.

 

La final, o informație (poate semnificativă) despre echipa norvegiană. Antrenorul danez Heine Ernst Jensen (45 ani) nu și-a prelungit contractul cu clubul norvegian, în pofida celui mai bun sezon din istoria acestuia, motivând probleme familiale și exprimându-și dorința de a se întoarce acasă, în Danemarca după această finală cu Minaur.

 

Cu toate acestea, norvegienii s-au mișcat repede și au semnat deja un contract pe 2 ani, cu posibilitatea prelungirii încă un an, cu noul antrenor principal al lui Nærbø, Fredrik Ruud (33 de ani), ultima dată la Trondheim. El va începe contractul pe 1 iulie 2022.

 

* Foto (afișul meciului tur): @ Nærbø IL

 

Cătălin VISCHI, Andrei TUDORAN



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here