MARAMUREȘ – Cine sunt cei nouă din alianța care câștigă aproape 15 milioane de euro din reabilitarea a 27 de kilometri de drum cu două benzi

2
826
Ioan Scurtu și Gabriel Zetea

INVESTIȚIE. Din banii statului (prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală I), Consiliul Judeţean Maramureş va plăti peste 68 mil. lei (exact: 68.366.775,17 lei + TVA, echivalentul a 14,6 mil. euro) pentru reabilitarea unui tronson de drum județean de 27,42 kilometri. Tronsonul face parte din DJ 109F și parcurge ruta de la limita judeţului Sălaj – Târgu Lăpuş (DN 18B) – Dămăcușeni – Rogoz (DJ 171).

 

Mai simplu, drumul străbate Ţara Lăpuşului, trecând prin localitățile Baba, Drăghia, Coroieni, Vălenii Lăpușului, Răzoare, Târgu Lăpuș, Dămăcușeni și Rogoz. Lucrarea va fi realizată de asocierea a două sereleuri, Dimex 2000 Company și Explan, împreună cu nu mai puțin de șapte subcontractanți: Pado Group Infrastructures SRL, Electro-Ursa Servcom SRL (și nu Electrosursa, cum au scris scribii comuniști și aerieni de la CJ Maramureș), 4C Project Consulting SRL, Construcții Feroviare Mureș SA, Drumex SRL, Geologic Site SRL și Medinstal Proiectare Instalații Protecția Mediului SRL.

 

Ce se face

 

Orice drum se repară (mai ales pe bani din bugetul de stat) e o veste bună. Banii au fost obținuți 100% pe criterii politice și pentru asta cel mai mare merit îl are tânărul pesedist neocomunist Gabriel Valer Zetea, care merită, măcar pentru asta, sublinierea de rigoare (în termeni sportivi, gestul se numește fair-play). O veste și mai mare e pentru lăpușeni, acești maramureșeni ignorați până acum de toate conducerile forului administrativ al județului, chiar și de Mircea Man, om al locului. În fine, să revenim la drum…

 

Lucrarea nu e una complexă, nu trece peste munți, nu e autostradă, ci un drum cu două benzi de circulație. În cadrul acesteia, se vor efectua terasamente, refacerea acostamentelor, a trotuarelor, a stațiilor de autobuz, se vor reabilita șase poduri (cu lungimi de la 6 metri la 49 de metri) și 85 de podețe și se vor reloca rețele de energie electrică, de gaze naturale și de apă-canal.

 

Reabilitarea trebuie finalizată în 540 de zile (aproape un an durând execuția efectivă a lucrărilor). Să vedem cine sunt cei care controlează cele nouă firme care se-nghesuie să reabiliteze 27 de kilometri de drum cu două benzi.

 

Cine face

 

Liderul asocierii este sereleul Dimex 2000 Company. Firma își are sediul în satul bistrițean Rebrișoara și este controlată de Ioan Scurtu (foto stânga). În Maramureș cel mai mare contract de până acum a fost executat în Borșa, asfaltarea străzilor. În 2017 a raportat peste 2,3 milioane de lei profit la o cifră de afaceri de peste 75,3 milioane de lei și un număr mediu de angajați de 224.

 

Asociatul lui Dimex este Explan SRL, o firmă din Cluj-Napoca deținută și administrată de Petre Ciufudean, care le-a cumpărat părțile sociale ale asociaților săi din NV Construct SRL – Ioan Apostol și Mircea Bobar – și a devenit asociat unic. Firma este specializată în studii de fezabilitate, PUZ-uri, detalii tehnice.

 

Șapte alte firme, toate din Transilvania (Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Bistrița), au subcontractat această lucrare. Sereleul Pado Group Infrastructures este din Târgu Mureș, este deținută de Anica Ignat și va răspunde de partea de lucrări la alimentările cu gaz. Sereleul Electro-Ursa Servcom este din Bistrița, este deținută de Gavril Ursa și va răspunde de lucrări la instalații electrice.

 

Sereleul 4C Project Consulting este din Cluj-Napoca, este deținută de familia Călin Ioan și Alina Florica Bohuș și este specializată pe proiectare microhidrocentrale, Construcţii Feroviare Mureş SA (obiectul de activitate e evident), este din Târgu Mureș și este controlată de Delia Zoița Dicui – ceilalți acționari, minoritari, fiind Ion Cutieru, fost director Regionala CFR Bucureşti, Anica Dicui și Mihai Homorozeanu.

 

Sereleul Drumex este firma de proiectare din Cluj-Napoca deținută de Mihai Iliescu, profesor la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, un fervent abonat la lucrări cu administrațiile din zona de nord-vest. Sereleul Geologic Site este din Simeria – jud. Hunedoara, este specializată pe studii geotehnice, geologice şi hidrogeologice și are patru acționari: Mihai Breban, Radu Breban, Radu Cosmin Crăiță și Cosmin Dănilă.

 

În fine, Medinstal Proiectare Instalaţii Protecţia Mediului SRL este tot din Cluj-Napoca, este deținută de familia Adrian și Adela Gîrbu și a mai lucrat în Maramureș, cu Consiliul Județean, la proiectul SMID, efectuând servicii de verificare a documentaţiilor tehnice.

 

Primesc mai mult decât estimarea

 

În acest contract, nimeni nu a oferit suma estimată de CJ Maramureș, respectiv 68.238.608,55 lei, oferta câștigătoare, cea prezentată mai sus, fiind în cuantum de 68.366.775,17 lei. Din suma totală, 1,5 milioane de lei erau estimați pentru proiectare şi aproape 67 de milioane de lei pentru execuţia propriu-zisă a lucrării.

 

Cum am precizat, câştigătorul licitaţiei are la dispoziţie aproape 21 de luni pentru finalizarea lucrării, timp în care va trebui să elaboreze proiectului tehnic, să obţină acordurile şi avizele necesare, să execute lucrările şi să asigure asistenţa tehnică pe perioada lucrărilor.

 

Cătălin VISCHI

 



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

2 COMENTARII

  1. Castiga Maramuresul,special zona Targu Lapus,Coalitia pentru Baia Mare ,Maramures a sustinut aceste proiecte importante pentru maramureseni,asigura linstea politica in judetul condus acum de PSD.Acest fapt se datoreaza domnului Primar Catalin Chereches care a gandit politic forte bine in 2016.

    • Se bagă deja electoralele mincinoase? Parcă-i prea devreme. Eu am altă părere: primarul Cherecheș n-are nicio treabă cu proiectul ăsta. Niciuna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here