MARAMUREȘ – Bolnavii se spală cu șervețele umede, din cauza problemelor cu apa, dar Zetea & Cherecheș anunță investiții de 2 milioane de lei într-o… sală de operații unică

0
1299

SITUAȚIE INCREDIBILĂ. Peste 2 milioane de lei din bugetul județului Maramureș și al municipiului Baia Mare vor fi investiți în dotarea sălii de operaţii chirurgie cardiacă, cardiovasculară şi toracică din Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare. Cum se virează banii? Aproape fifty-fifty, respectiv 1.031.000 de lei se alocă din pușculița județului și 1.046.000 de lei din pușculița municipiului Baia Mare.

 

De ce se face asta? Pentru ca “unitatea medicală din Baia Mare să devină primul spital non-universitar din țară, care va efectua operații pe cord deschis”. Noi ne-am obșnuit deja cu acest gen de fanfaronadă de care sunt infectați toxicii șefi ai administrațiilor publice ale județului și municipiului. Avem deja următoarele: cel mai mare parc industrial din Europa de Est, cel mai modern aquapark din România, cel mai frumos iluminat ornamental din țară. Avem din gură, pentru că și minciuna-i vorbă. De fapt, n-avem nimic.

 

Un mare economist (nu dr. Cherecheș Cătălin, desigur), a explicat plastic de ce săracii fără simțul realității sfârșesc la fel de săraci, deși ar avea posibilitatea de a atinge un grad de confort decent: “Acest tip de săraci, fără simțul realității, se mint că odată o să fie extrem de bogați. Visează la ce proprietăți vor dobândi și la cum vor cheltuii banii, însă, faptic, nu fac nimic, decât cel mult joacă la loterie. Și asta (împlinirea visului) nu se întâmplă, mai mult, mor săraci, tocmai pentru că-și fixează idealuri/ținte de atins pentru ei. Dacă și-ar fixa ținte pe care le-ar putea atinge prin muncă, pricepere, perseverență, inteligență (eventual) ar avea șanse extrem de mari să dobândească un confort peste medie”. Simplificat, poporul are pentru această explicație un proverb care referă la întinsul mai mult decât plapuma.

 

Și primarul Cătălin Cherecheș și președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea, așa, cu picioarele pe-afară și acoperiți pe bărbie, ținându-se unul pe altul de mânuță, protector, ca doi veritabili pesediști ce sunt, au recitat public cum o să facem noi un bloc operator unic (“singurul dintr-un spital non-universitar din țară, care va efectua operații pe cord deschis”).

 

Și au mai scos și lista de cumpărături pe care au scris, lângă Dom Perignon-ul White Gold Jeroboam cu care s-or fi cinstit după prezentarea mărețului proiect, ca doi bogați care n-au după ce bea apă și beau șampanie: o masă de operaţie, un ecocardiograf doppler cu sondă transesofagiană, un defibrilator intern cardiac cu padele, trei monitoare funcţii vitale de tipul hemodinamic invaziv, trei paturi ATI, un aspirator chirurgical și un sistem complet de circulaţie extracorporală.

 

Asta o să cumpere șefii județului și municipiului de reședință, pesediștii Cherecheș și Zetea. În timpul ăsta, Dan Ivan (USR) semnalează că la Policlinica 2 din Baia Mare (structură din cadrul Spitalului Județean, unde funcționează Laboratorul de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, Centrul de Planificare Familială etc.), bolnavii nu se pot spăla decât cu șervețele umede, întrucât apa de la robinet nu are presiune pentru a putea face duș. Instalația e veche, iar țevile șubrede și colmatate, a recunoscut și managerul interimar al Spitalului Județean, dr. Vasile Ioan Pop.

 

Managerul Pop zice că există un proiect de reabilitare a instalației de apă și încălzire, dar  până la finalizarea acestuia mai trece ceva vreme, pentru că spitalul… nu are 350.000 lei, bani necesari pentru înlocuirea țevilor de apă caldă și de apă rece și a centralei termice – cea mai mare parte a bugetului Spitalului Județean fiind repartizat pentru materiale de protecție în contextul pandemiei.

 

Fraților, noi n-avem apă în spitale și ăștia deștepți care fac și desfac totul în județul Maramureș au pornit-o pe arătura cumpărăturilor unui sistem de circulaţie extracorporală! Așa este condus județul acesta, așa e condus municipiul acesta, Baia Mare. De oameni care judecă în acest mod. Și m-am gândit că e bine să știți…

 

Cătălin VISCHI



ATENȚIONARE! * Articolele de pe acest site sunt proprietatea autorului 2mnews.ro și sunt protejate de Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Conținutul fiecărui articol poate fi preluat în limita a 500 de caractere, cu citarea sursei și inserarea vizibilă a link-ului către articolul respectiv. În caz contrar, autorul textului preluat fără respectarea condițiilor se va adresa instanțelor de judecată. Vă mulțumim pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here